Se trezi astăzi avocatul poporului, îmi cer scuze pentru a nu reţine un nume care nu mă interesează din cauza vitezei de rotaţie, „să dea”, vorba aceea românească, cu accente de cartier, „cu mucii în fasole”. Într-un comunicat, formulat aşa în limbajul de lemn instituţional, nu mă sancţionaţi că nu voi adăuga şi diacriticele, acesta se exprima: “consideram ca impunerea a 10 zile de concediu fara plata pentru toti bugetarii poate fi obligatorie din punct de vedere juridic doar daca este stabilita printr-o lege adoptata de Parlament sau printr-o ordonanta a Guvernului, emisa in conditiile articolului 115 din Constitutie”. Autorii articolului găzduit de unul din portalurile de ştiri, dar bănuiesc că preluat cu voioşie de mai toate canalele media, completează doct că, potrivit articolului 115, “Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice”. Nu mai inserez şi articolul 139, pomenit de acelaşi avocat al poporului, referitor la modul cum se stabilesc taxele şi impozitele şi alte dări impuse de stat.

Ce mi-a zgâriat retina a fost nonşalanţa avocatului poporului de a induce ideea că, pac, se întâlneşte parlamentul, aflat acum oricum la treabă, din cauza bruştei apetenţe pentru depistarea corupţilor, şi dă o lege sau, dacă organul legislativ nu are vreme, e bun şi Guvernul.

Ce uită nenea ăsta de îşi zice avocatul poporului şi, teoretic, ar trebui să apere interesele poporului, că e un singur cetăţean sau, în cazul nostru, o categorie socială, este că în speţa de faţă discutăm de două legi organice – una pentru funcţionarii publici, iar cea de-a doua pentru personalul contractual ce prestează în instituţiile publice. Nu vreau să fiu atât de nesimţită să postez şi numerele  actelor normative, deşi nu se ştie niciodată dacă nu ar avea într-adevăr nevoie.

Şi atunci de unde atâta deşteptăciune să afirmi că poate şi distinsul guvern să îşi dea cu părerea pe tema concediului fără plată? După umila mea părere nu poate: 1 – pentru că vorbim de o lege organică şi, potrivit Constituţiei, măcar în privinţa  acestei categorii de acte normative, “locatarii” vremelnici ai Palatului Victoria nu îşi pot exprima supremaţia asupra parlamentului, prin binecunoscutele, dar atât de nocivele ordonanţe – simple sau de urgenţă. 2. Dacă nu ar fi legi organice, să spunem prin absurd, nici atunci nu prea văd cum ar modifica legile, ţinând cont că aşa cum subliniam mai sus, parlamentul e la lucru, deci poate bine mersi să se întrunească, să dezbată şi să hotărască. Apoi unde e urgenţa?

Abia aştept ca la îndemnul avocatului poporului, Guvernul să purceadă la emiterea ordonanţei de urgenţe, mă gândesc. Nu de alta dar să nu se plictisească în concediile bine plătite (de micile – mari grupuri de interese) judecătorii politici de la Curtea Constituţională. Sau să avem şi noi de ştiri că tot e secetă estivală – ziua şi protestul sindical (e doar un cinism dedicat guvernanţilor).

P.S.1. Pentru cei care nu ştiu, şi nu din ignoranţă, ci pentru că nu au treabă cu acest domeniu, o lege organică se adoptă cu 2/3 din numărul total al parlamentarilor.

P.S.2.  În rest, dacă tot e să concediem bugetarii (nu o să susţin că schema nu e supradimensionată, am luat şi eu vreo patru luni bani degeaba, iar vreo patru le-am muncit în scurta mea escapadă în administraţia publică locală, astfel că nu o să mă convingă prea mulţi că vreun bugetar va fi internat vreodată din cauza suprasolicitării ), măcar să o facem legal. Poate cu câteva excepţii referitor la suprasolicitare – o parte din sistemul medical, unde sarcina per asistent e pe alocuri inumană, într-un sector care se ocupă chiar de vindecarea omului, în instanţe – aici mă refer la încărcătura per judecător, grefier –, în asistenţa socială – pălmaşii aceia care fac teren, lucrează cu bolnavi – copii şi adulţi -, încasează minimul pe economie în multe cazuri şi rareori se revoltă, şi îmi cer scuze dacă nu îi amintesc chiar pe toţi cărora nu le e uşor nici la stat.

P.S. 3. Colegul meu de la Verde-n faţă, Cătălin Hegheş, zice să nu mă agit că şi aşa ăştia – aşa trebuie să sune subtil peiorativ – de la instituţia Avocatul Poporului sunt înregimentaţi politic şi n-am ce le face, fiecare după cum le dictează interesul colorat în portocaliu, roşu, galben-albastru etc. Eu zic că merită ca nu cumva să ne creadă pe toţi o grămadă de proşti.