În România evenimentele se succed cu repeziciune. Pun pariu că atunci când mărşăluia pe la toate televiziunile Emil Boc nu se gândea că într-o zi ploioasă de marţi, ba şi 13 pe deasupra, va lăsa scaunul călduţ de premier şi moţiunea îl va arunca în vârtejul politic ce va urma.

Mai curios decât acest lucru a fost că lumea a stat magnetizată în faţa televizorului să vadă ce deja agenţiile de presă prevesteau, că Boc 2 va cădea. Nici nu avea cum să fie altfel. Lezat în orgoliul său Mircea Geoană a dorit să se simtă pentru prima dată cel mai puternic om din stat. Şi s-a simţit. Cei care au văzut discursul său prin care tuna si fulgera l-a adresa guvernului Boc 2 şi chiar 1 înţeleg ce vreau să spun. De cealaltă parte Emil Boc lângă Vasile Blaga dădea din cap în semn de dezaprobare precum un elev ce nu e de acord cu ce i se impută de către profesor. Parcă era la o şedinţă cu părinţii. Ciudat, rolurile se schimbaseră. Profesorul universitar devenise într-o clipă studentul neascultător ce trebuia pedepsit. Vezi ţi-am spus eu că ţi-o iei cu jorda! spunea parcă gesticulând Geoană. Răspunsul elevului nici nu a mai contat. Oricum, această postură l-a caracterizat  pe premier în relaţia cu preşedintele. Nu vi se pare că Boc vorbeşte prea repede şi mult, al naibii de mult? În fine. Să vă mai zic că deputaţii şi senatorii în timpul discursurilor pro şi contra se scobeau în nas, vorbeau la telefon, băteau în masă cu palmele ca soldaţii când aşteaptă înfometaţi mâncarea? Nu, nu mai are rost. A urmat verdictul şi aceleaşi nesfârşite declaraţii de presă. Traian Băsescu a ieşit la interval ceva mai palid ca de obicei. L-a lăudat pe Boc şi a citit din constituţie ca din Biblie.
Bravooooo! Am dat televizorul mai încet pentru că au început prealuminaţii într-ale politicii să vorbească de stabilitate, stare de normalitate, comuniune între partide şi conlucrare în interesul poporului şi am simţit că mi se face somn aşa dintr-o dată. Şi acum vine întrebarea: Ce avem noi de câştigat de pe urma căderii Guvernului? Răspunsul e unul simplu. Nimic. O să crească euro aşa că spor la rate! O să ne mai clătim ochii cu bălăcăreli de genul: Voi sunteţi de vină! Nu noi, voi! Sau ei, care oricum sunt cu noi! Şi noi cu voi! O să ne minunăm cât de repede cei mai înverşunaţi duşmani devin cei mai buni prieteni şi invers. Stânga se va uni cu dreapta ca să se facă mai multe mâini cu care să se ……..pună la cale ţara. Şi o să vină alegerile şi iar o să ne gândim la viitor. Sună frumos, nu? A început bătălia finală pentru Cotroceni! Geoană a făcut prima mişcare, aşa de bună că i-a luat pâinea de sub nas lui Crin Antonescu şi PNL-ului, autorii de drept ai moţiunii. De UDMR nu îmi fac griji că oricum va cădea ca prin noroc în barca victorioasă. Se anunţă vremuri furtunoase! Răniţii îşi ling rănile şi merg mai departe. Şi morţii cred că învie şi îşi vor aduce o contribuţie substanţială la rezultatul final. Să ne aşezăm în fotolii şi să-i privim pe câştigători. Încă nu-i cunoaştem. Îi ştim însă pe învinşi. Noi. Pe orice parte am întoarce-o.

PS1Atenţie la primul matelot al ţării! Sunt curios care va fi următoarea lui mişcare. Tocmai şi-a pierdut regina!

PS2 În şah se poate câştiga şi fără ea!