Titus Ilovan

Trebuia să vină şi ziua aceasta

Titus Ilovan — Fri, 07 May 2010 16:23:12 +0000

Cifrele sunt de prisos. Realitatea o cunoaştem toţi însă nu îmi explic din ce cauză am închis ochii atâta vreme. Sfârşit de 89, început de 90. România scapă de dictator. Vistieria ţării plină. Datorii nu. Iubitorii de ţuică şi sarmale gustă din plin fructul democraţiei. Şmecherii tac şi fac. Toţi barosanii de acum sunt atreprenorii de atunci. Acum caracatiţa s-a întins. La copii, nepoţi, neveste, unchi, mătuşi, prieteni, apropiaţi. Clientelă politică. Indiferent de culoarea ei, de stânga, de dreapta, de mijloc, de împins la plan înclinat. Şi putem să o spunem cum vrem. Rămâne ideea că atunci când sunt la putere unii sunt de vină ceilalţi. Şi invers. Trec anii. Noi nu ştim, nu vrem să ştim sau suntem racolaţi în caracatiţă, în neimplicare. Ei tot fură. La început cu mâna înfiptă până la cot, pe urmă cu legea. După, cu proiecte şi programe europene. Şi modalităţi se vor mai găsi. Priceperea e prea mare. Şi cum ţărişoara asta e precum o stână care are paznici lupi, sacul cu bunătăţi s-a cam terminat. S-a vândut tot. S-a furat tot. S-a furat până şi ideea de a trăi bine. Am devenit sclavi şi poate că ne merităm soarta. Suntem un popor căruia îi place să fie condus, să fie bătut cu joarda la funduleţ şi care să-i povestească vecinului la o bere cât de priceput ar fi fost el în poziţia de conducător. Ne lăudăm cu o Dacie care nu mai e a noastră, cu un litoral în apa căruia plutesc rahaţi şi alge şi cu o economie care a crescut când săracii noştri românaşi culegeau căpşuni prin străinătate şi trimiteau bani acasă. Suntem ţara formei fără fond. Va scădea salariul, vor scădea şi pensiile. Vor creşte preţurile, ratele. Vom ieşi în stradă. Degeaba! Degeaba se va discuta în emisiuni cine-i de vină, de ce noi, de ce acum, de ce? ….O Doamne! Ne-am întors pe plantaţie şi nu o să mai plecăm de acolo. Niciodată. Mă mir că a durat atâta timp. Şi pun pariu că şmecherii nu vor duce lipsă nici acum de nimic pentru că o vacă de muls se găseşte întotdeauna. Păcat că vaca aceea suntem noi. Parcă de prea mult timp. Pentru că soarta ne-a fost decisă în momentul în care ne-am născut. Şi nici măcar nu încercăm să schimbăm ceva. Şi chiar dacă am încerca nu am avea cu cine……..măi Gogule, măi!

Acelaşi unu mai

Titus Ilovan — Mon, 03 May 2010 16:55:46 +0000

Am avut un 1 mai frumos cum de altfel sunt sigur că cei mai mulţi dintre dumneavoastră aţi avut. Dar asta nu mă împiedică să fac nişte constatări, ce îmi întăresc convingerea că românul se distrează cel mai bine atunci când îi provoacă migrene celui aflat lângă el. E un aspect. Al doilea aspect e că nu mai cred vrăjeala că manelele nu sunt la modă. Fraţilor, după două zile de iarbă verde pot să fredonez la orice oră din Guţă, Vijelie, Ciorba, Salam şi alţi meseriaşi şi poate dacă mă forţez sunt în stare să-i bag una cu vioara să răsune în munţi şi văi trilul cu duşmanii. Am fost de 1 mai la pescuit, am îmbinat utilul cu plăcutul, am fost mai mulţi, corturi, camping, preparate felurite, toate ca la carte. Din punctul acesta de vedere minunat. Dar acum nu vreau să mă refer la partea aceasta. Am găsit un loc verde unde să punem corturile şi a început distracţia. În stânga dă-i bice la volum. O dubă mare, albă pe post de club. Şi vreo zece indivizi săreau, că nu pot să spun că dansau, în toate părţile. În dreapta o dacie albă cu uşile deschise bâzâind aceleaşi acorduri line în mijlocul cărora îşi făcea simţită prezenţa cei enumeraţi mai sus. Aici trebuie făcută o precizare. Băieţii au manelizat zona aşa de mult încât li s-a terminat bateria. Binenţeles le-am dat bateria mea. Le-a pornit maşina dar au mai rupt o dată butonul de volum. Urmarea, le-am mai dat o dată bateria. Au plecat cu geamurile deschise şi cu manele în difuzoare. Ca să moară duşmanii. Şi toată această imagine încâta ochiul de peste tot. N-aţi observat că românului îi place să vorbească tare? Să se audă numai el? Aţi fost martori vreodată la o conversaţie între 5 bărbaţi, puţin sau mai mult afumaţi, care se chinuiau să-şi explice unul celuilalt cine e mai tare? Toate cu volumul dat la maxim? Eu am fost. Şi de mai multe ori, în aceste două zile. Şi voi mai fi şi la anul. Şi la mulţi ani de-acum înainte. Un mic, o bere, o halcă de carne, fum, o manea sau mai multe, peturi pe jos. Ce mai….. distracţia românului.

V-am salutat!
sau mai bine
V-am pupat pe portofele! V-am zis că fără să vreau am expresii noi în vocabular.

Între un drum cu taxi-ul şi un sacou murdărit cu scrum

Titus Ilovan — Thu, 08 Apr 2010 17:33:19 +0000

De câteva zile am rămas fără mijloc de transport. Şi cum pentru mine acest lucru e esenţial am început să merg ba cu maxi taxi, ba cu autobuzul, ba pe jos. Rar şi când nu am ce face mă încumet cu taxi-ul, că e scump dom’ le scump! O astfel de zi a fost astăzi când bulversat de faptul că a trebuit să merg la dentist şi având o oră la dispoziţie să fac acest lucru, să ajung pe urmă acasă, să mă schimb, să-mi calc hainele, să mă bărbieresc, că de stresul dentistului mi-a crescut barba instant şi să fug la tv, am cedat ispitei şi am chemat taxi-ul. Zici că eram scos din revistă, când îl aşteptam acolo în stradă. Intru în taxi şi acum începe distracţia. Nu sunt eu fiţos, nu am fumuri în cap şi nu mă cred buricul pământului. Dumnezeule, am mâncat cu mâna din ceaun când n-am avut lingură şi micul de jos că arăta prea bine şi era suculent, dar ce am văzut şi mai ales următoarele 4 minute m-au cam bulversat, să zic aşa. Pe lângă faptul că maşina era murdară şi asta spun ca să nu folosesc termenul jegos, că sună urât, domnul şofer ce făcea? Nu ştiţi ce făcea? Vă zic eu ce făcea. Fuma o ţigară cu geamul larg deschis şi iarăşi vorbeşte bunul simţ din mine. Normal era să arunce ţigara sau să mă întrebe dacă mă deranjează, dar nu….îmi răspunde la al meu bună ziua cu, ghici? Să trăim bine şi mai trage un fum sănătos pe care îl propagă cu repeziciune în toată maşina. În mod normal acum era momentul când aş fi ieşit din maşină dar eram curios ce se va întâmpla, aşa că am râs, n-am zis nimica. Ştiţi la ce m-am gândit când am plecat? Că domnul va arunca ţigara. Dumneavoastră ce credeţi? Vă zic eu. Nu a aruncat-o şi spre surprinderea mea nu a închis nici geamul. A, am uitat să menţionez că eu stăteam în dreapta, în spate. Aşa că…exact cum mă aşteptam vântul îmi bătea prin păr ca într-o decapotabilă şi scrumul se ducea, se ducea…….exact pe sacoul meu de prezentat ştiri, un sacou pe care tocmai îl scosesem de la curăţat. Era o imagine comică a persoanei mele, care cu o mână se ţinea de păr, cu alta se freca pe sacou de scrum iar cu cealaltă se ţinea de banchetă să nu cadă deoarece domnul îşi descoperise valenţele de pilot de curse. Iar am râs şi iar n-am zis nimica…să văd oare ce se va mai întâmpla. Când să ajung la tv îi vine distinsului chef de vorbă. Şi se lansează într-un monolog care suna cam aşa. Îmi plăcea pe vremea lui Ceauşescu. Atunci oamenii erau mai liniştiţi, aveau respect. Acum România a ajuns ţara hoţilor, a c….. şi a nesimţiţilor. Am ajuns, am plătit, i-am şi lăsat 5 bani bacşiş gândindu-mă la mai multe lucruri. Unu: să merg la baie să-mi curăţ sacoul. Doi: dacă vrei să fi respectat trebuie să înveţi să-i respecţi pe ceilalţi şi trei: bunul simţ a fost la fel şi în perioada lui Ceauşescu şi este la fel şi în a lui Băsescu. Numai oamenii s-au schimbat. De fapt nici măcar aceştia.

Cine mai fuge de România?

Titus Ilovan — Tue, 06 Apr 2010 13:52:27 +0000

Eu zic că nu a fost criză niciodată. Sau cel puţin nu în România. De România fuge oricine. Investitori, turişti, români, aşa că de ce nu ar fugi şi criza? Mai ţine minte cineva când a început criza? Că eu nu mai ştiu. De vreun an, doi, trei. Cine ştie? Ştie careva dintre voi cum arată? E mică, mare, potrivită, atletică, mai plinuţă? Ţin minte doar că s-a vorbit la televizor, într-un mod binenţeles deontologic, vreo patru luni despre efectele crizei, soluţii, previziuni, rezultate. Discuţii făcute degeaba, de dragul umplerii spaţiului de emisie. V-aţi ales cu ceva după ce i-aţi auzit pe specialişti? Că eu nu. Am continuat să merg la muncă, să aştept al doilea weekend al lunii să fiu liber, uneori al treilea sau al patrulea, depinde de situaţiile apărute peste noapte. Da nu-i bai. Pe urmă a început o altă săptămână, lună, an şi criza, ba că e ba că nu e. Între timp a trecut în lumea celor care nu cuvântă şi a celor pururea verzi şi înmugurite Michael Jackson. Iarăşi s-a vorbit vreo lună despre primul tril, primul moon walk, prima operaţie, circumferinţa sicriului şi poziţia defunctului şi cum vor fi influenţate viitoarele generaţii pop de această poziţie. A venit şi porcina. Aici totul s-a desfăşurat tipic neamului românesc. La început nimeni nu credea. Ce e aia porcină? Nu există! La noi nu vine! Cum se apropia mai mult de noi, lumea îşi schimba discursul. Măi, poate o exista dar noi avem lanţul muntos, mâncăm brânză şi slănină cu ceapă. E imposibil să ne lovească virusul. Nenorocitul! Am zis când a ajuns în România dar nu ne vaccinăm că n-are rost. Trece. Am aflat, cum altfel decât prin intermediul televizorului, că au murit primii români ce au contactat virusul. Ne-am bulucit ca nebunii să ne vaccinăm. Băgam un strănut şi intram în panică. Doamne de ce eu? Nu putea fi vecinul că e mai urât şi are nasul mai mare? Dintr-o dată nu a mai murit nimeni. Nimeni nu s-a mai îmbolnăvit. Nu-i aşa că e ciudat? Geoană a fost ales pe urmă peşedinte. Aşa a crezut cel puţin. Acum nu mai e nici măcar preşedinte PSD. A venit primăvara. S-au destupat gropilele. Acum se cheltuie 170 de milioane de lei să se acopere. Eterna şi fascinanta plombare. Profesorii fac grevă. Fac de 20 de ani şi tot degeaba. Vom avea din nou modificări la legea învăţământului. Bac-ul se va schimba pentru a ţâşpea oară. Imediat elevii nu vor mai da nicio probă şi, surpriză, profesorii vor fi examinaţi de părinţi şi de primari. S-au promis salarii, un nivel de trai european şi nu avem nici una nici alta. Şomerii tot şomeri, bogaţii tot bogaţi şi workerii tot workeri. A venit Paştele. Miel, drob, mioriţa, sarmale, smântână, stropit, beţii, exces alimentar, lucruri importante şi care vin pe placul românului. Bun! Şi acum revin, deoarece cred că aţi uitat. Unde-i criza? Cum arată? Unde a fost? Unde a dispărut? Bat-o norocul! Nu a fost nicio criză! A fost şi va fi starea de fapt şi de drept a României.

O mătură stufoasă provoacă o fugă sănătoasă…

Titus Ilovan — Wed, 31 Mar 2010 16:33:47 +0000

România nu conteneşte să mă surprindă. Am înţeles. Nu avem drumuri. Gropile sunt mai mari decât orice lucru imaginabil. Km de autostradă îi poţi număra pe degete, se fură ca-n codru, elevii nu mai sunt în stare nici să mai copieze şi câte şi mai câte. Însă nu putem spune că nu avem situaţii imprevizibile. La noi orice zi e un posibil scenariu de film. Orice minut îţi poate aduce lucruri la care nici nu te gândeai. E România şi în România rămâi întotdeauna surprins. Spre exemplu azi, poate aţi văzut la televizor, nişte şoferi s-au certat din cauza aglomeraţiei de pe şosea cu angajaţii de la salubritate. Nervos unul dintre şoferi a spart geamul maşinii de la salubritate. Unul dintre angajaţi s-a dat jos şi a făcut, părerea mea, vorba distinsului domn Văcăroiu, ce ar fi făcut orice om normal. L-a alergat pe individul spărgător de geamuri cu o rangă, mătură sau ce o fi fost, printre maşini. Măi, acum eu nu încurajez violenţa însă m-au frapat două lucruri. Primul. Imaginea şoferului ce fugea speriat de posibilitatea de a-i fi remodelată faţa de către gunoieri, după ce în prima fază el era cel mai cocoş dintre toţi. Nu ştiam ce să fac. Să râd sau să plâng la filmuleţul ce mi se deschidea în faţa ochilor, în care un individ verde cu ceva în mână avea doar intenţii onorabile în goana sa după omul cu geamul. M-am gândit că s-a terminat. Ei vezi să nu! Unul dintre gunoieri stătea pe capota maşinii din care ieşise bărbatul cu geamul, auzi Doamne, să o reţină. De parcă putea să-i pună cătuşe. Rezultatul a fost pe cât de hilar pe atât de periculos. Maşina a plecat cu gunoierul pe capotă. Foarte tare! Acestea sunt faptele. Acum vine al doilea lucru ce m-a frapat. La un post de televiziune se discuta intens despre ce v-am povestit. Numai că moderatorii îl pălmuiau pe săracul angajat salubriserv că a fugit după ăla ce-i spărsese geamul. Şi întrebau ce pedeapsă va primi, de ce a reacţionat aşa, cum de a îndrăznit să se coboare din maşină. Păi ce trebuia să facă fraţilor? Să stea să numere cioburile? Să facă o scurtă recenzie despre gestul incalificabil pe care ar urma să îl facă? Să provoace o dezbatere ad hoc despre furia oamenilor din trafic şi posibilitatea ca stratul de ozon şi luna plină să fi influenţat gestul conaţionalului său? Nu, omul a făcut ce ar fi făcut oricine. A luat obiectul muncii. În speţă mătura, după cum am înţeles, şi l-a fugărit pe individ. Şi dacă nu avea costumul ăla pe el poate l-ar fi prins. Păi ce poţi să faci când îţi sparge cineva geamul la maşină? Ce faci dacă vine unul aşa din senin să te bată. Îl convingi printr-un proces învăţat în şcoală că violenţa nu duce la nimic bun? Îţi cauţi o piatră mai mică decât are agresorul în mână să nu cumva să ajungi tu ulterior agresorul? Păi măi fraţilor, astăzi nu vi se pare că agresorii au prea multe drepturi? Săracu… era nervos şi băuse trei beri. Las că nu-i nimic. Ce-i dacă te-a strâns de gât? Tu trebuia să-l mângâi pe mână şi să-i spui uitându-te blând în ochii lui: Nu e vina ta! Te înţeleg! Dacă îţi doreşti asta cu adevărat sunt împăcat că mă strângi! Păi măi oameni buni, gunoierii erau vreo 5 într-o cabină , le era cald, strânseseră gunoiul pentru numele lui Dumnezeu, şi gunoiul primăvara nu are aromă de Dior ci poate de Di(h)or… Şi atunci cum poţi să-l condamni pe săracu om? Daţi-i o primă mai bine! Promovaţi-l ca şofer pe maşina de salubritate. Din cauza acestor puncte de vedere am ajuns să ne fie frică să mai ripostăm la orice. Să întoarcem spatele când vedem că o femeie e pălmuită în parc. Să ne mutăm privirea când vedem că o bătrânică e jignită de nişte tineri pletoşi şi needucaţi pentru un loc în autobuz. Să înghiţim în sec atunci când nu suntem de acord cu ceva şi să ne revărsăm nervii pe cine nu merită. Când totul s-ar putea rezolva foarte simplu. ,,Să ridicăm mătura’’ de jos şi să avem atitudine.

O viaţă dedicată înţelepciunii

Titus Ilovan — Fri, 26 Mar 2010 14:08:45 +0000

Oamenii nu încetează niciodată să mă surprindă. Poate din această cauză, din păcate uneori, cred în oameni şi o să cred în continuare indiferent de decepţiile avute de-a lungul timpului. Oricum o viaţă fără decepţii, fără stres, fără gândul că vei greşi este o viaţă fără sens. Poate din această cauză ne place de cele mai multe ori viaţa activă pe care o avem, de la 8 la 10 seara, plină de griji, chiar dacă ne plângem întotdeauna de ea. Meteahnă a românului. Şi eu sunt la fel. Oricum nu despre asta era vorba ci despre faptul că am cunoscut o persoană. Am văzut-o preţ de 25-30 de minute dar mi-a ajuns să-mi dau seama ce fel de persoană este. Şi mă refer aici ca om nu ca academician, filozof român sau profesor de filozofie. Omul din spatele tuturor acestor titluri inclusiv cel de Doctor Honoris Causa, decernat într-o şedinţă festivă a Senatului Universităţii Petru Maior din Tîrgu Mureş. Cu această persoană am stat de vorbă preţ de 20 de minute pentru o emisiune. Chiar înainte să ajung în redacţie mă gândeam ce anume să discut în cele câteva minute pe care le aveam. După care mi-am spus: omul e filozof. Poate să discute despre orice. Şi m-am hotărât să vorbim despre omul din spatele titlurilor, despre omul din spatele experienţei. Înţeleptul. Prea puţin timp pentru câte aş fi dorit să-l întreb. La 72 de ani s-a adunat ceva la portofoliu. Nu are rost acum să vă spun ce. Vă spun însă un lucru care nu poate să fie cuprins în niciun portofoliu. Bunătatea şi calitatea umană. Asta am obervat eu astăzi. Domnia sa, fiind o adevărată instituţie în cunoştiinţe, putea să facă pe oricine, alături de care purta un dialog, să se simtă inferior, mic în gândire. Nu a făcut asta cu mine. Ba mai mult am văzut cum un om la 72 de ani, fie el şi filozof sau academician este de multe ori mai tânăr şi plin de viaţă decât cei mai mulţi dintre prietenii mei. Un om care ştie că a spus multe însă are mult mai multe de spus. Fără regrete, bucuros de timpul care a trecut şi încrezător în cel ce va veni. Îmi amintesc ultima imagine cu Domnia sa, în curtea Universităţii, în cămaşă, făcând glume pe seama ghinionului tipic românesc. Umor de calitate, aşa cum putem face şi noi, fără să ne ducă gândul la o persoană ce a depăşit de mult graniţele înţelegerii obişnuite într-o viaţă dedicată înţelepciunii. Dacă nu ştiţi despre cine vorbesc scrieţi în Google: academician Alexandru Surdu.

Bărbatul între somnolenţă şi trezire bruscă!

Titus Ilovan — Tue, 23 Mar 2010 12:53:55 +0000

În general toată lumea este somnoroasă atunci când se trezeşte să meargă la muncă. Ei bine, nu şi de acum înainte. Pentru că a apărut soluţia. Parcă sună a reclamă. Poate fi şi asta. Să vă zic despre ce este vorba. E vorba despre bărbaţi şi cum pot ei să depăşească momentul de somnolenţă de la primele ore. Mă trezesc azi dimineaţă la 8 să ajung la muncă. Somnoros, frecându-mă la ochi, mă gândesc la faptul că ar fi bine să-mi bag nişte benzină să nu rămân pe drumuri. Îmi spun că am în portmoneu 20 de lei. Suficienţi. Nu mai opresc la niciun bancomat că oricum sunt în întârziere. Ajung la benzinăria de pe Pandurilor şi mă aşez liniştit la pompă. Pe când îmi căutam portmoneul văd în parcarea din benzinărie un Golf IV negru pe care era scris mare numele unui club de striptease mureşean şi alături era lipit un abţibild cu o femeie dezbrăcată. Hopa! Mă duc liniştit la pompă. Constat cu bucurie că benzina s-a scumpit din nou. Introduc pompa în rezervor şi apăs gândindu-mă să nu depăşesc 20 de lei. Şi acum începe partea interesantă. Din benzinărie apare o fată brunetă în hane negre, strâmte care urcă, să vă văd dacă ghiciţi…, exact în Golful XXX. M-am uitat de jur împrejur. Cei doi băieţi care stăteau în uşa benzinăriei şi-au tras burţile şi au scos pieptul afară. Doi bărbaţi din duba de lângă mine, care cu un minut înainte se sprijineau pe bord să nu adoarmă, s-au trezit brusc la viaţă. Şi-au luat aerul de cuceritori şi au afişat în colţul gurii un zâmbet tâmp iar eu am ajuns cu benzina la 25 de lei, aşa ca fin observator ce eram. Fata porneşte maşina, băieţii îşi lasă burţile, cei cu duba se sprijină de bord, eu mă gândesc de unde să mai fac rost de 5 lei dar surpriză. Femeia noastră merge să alimenteze. Băieţii îşi trag din nou burţile, scot pieptul afară, umflă bicepşii, bărbaţii din dubă afişează acelaşi zâmbet şi o privesc pe săraca fată cum alimentează gândindu-se, sunt sigur, la lucrările de reabilitare ale drumurilor judeţene. Las toată această imagine şi mă duc să plătesc după ce am scotocit prin toate buzunarele şi prin toate ungherele maşinii pentru 5 lei. Pe drumul către casa de marcat aud expresii de genul: ,,De ce nu te duci mă, să o ajuţi!, Du-te tu!, Ba du-te tu!, Mai bine ne uităm cum ţine pompa!’’ Am plătit şi am plecat gândindu-mă la câteva lucruri. Dacă într-o maşină ce aparţine unui club de striptease urcă o femeie de 100 de kilograme am mai vorbi despre fanteziile oamenilor dintr-o benzinărie? Se poate că da. E vorba despre percepţia şi imaginaţia bărbatului la 8 dimineaţa. Care de fapt e la fel pe tot parcursul zilei atâta timp cât dintr-o maşină pe care scrie XXX iese o fiinţă, fie ea şi un hamster sau o veveriţă. Oricum, ideea e că a fost cea mai mare activitate în benzinărie de atâţia ani de când alimentez acolo. Şi era 8 dimineaţa, la naiba! M-am mai gândit că băieţii din benzinărie, cei cu muşchii, vor scurta depărtările să vadă dacă nu cumva o să mai apară maşina XXX iar cei din dubă vor monta termopane timp de o săptămână cu zâmbetul pe buze. Nu-i aşa că sunt frumoase dimineţile la Tîrgu-Mureş? Nu-I aşa că bărbaţii sunt nişte creaturi ciudate? Pfiu, bată-i norocul!

De la lume adunate…

Titus Ilovan — Tue, 16 Mar 2010 17:25:26 +0000

Am citit în ultimele zile câteva perle de fotbalişti, oameni de fotbal şi alţi inteligenţi pe care-i vedem toată ziua pe la televizor. Am mai căutat câteva pentru că am râs bine şi uite aşa s-au adunat într-un fişier. Aşa că m-am decis să vi le prezint. Sunt geniale. Pregătiţi-vă! Să începem!

Claudiu Răducanu: “Aş vrea să stau într-un bloc-notes”

Dorinel Munteanu: “La pomul lăudat nici mere nu face”

Cristi Chivu: “Echipa naţională are nevoie de suportul suporterilor echipei naţionale”

Claudiu Răducanu : “La bulanu meu o să dau şi gol dacă o să mă convoacă”

Anghel Iordanescu: “Cehia şi Olanda porneşte ca favorite!”

Gabi Boştină: “Nu ştiu câte goluri ar trebui să marcăm ca s-o eliminăm pe Betis. Cât mai multe ar fi suficiente”

Adi Ilie: “Dacă ar fi să scoatem primele 30 de minute, cred că am fi putut fi câştigători”

Hagi: “Omul este o persoană umană”

Măldărăşanu: “Este un meci de care pe care, dar nu este decisiv”

Marius Stan: “Cred că o să candidez la preşedenţia Romaniei. Pentru că pe unde mergem facem lumea fericită. Dacă luăm câte 5-6 goluri, normal că suntem iubiţi şi aplaudaţi”

Vasile Maftei: “Sunt momente când joci bine şi pierzi sau nu câştigi.”

Claudiu Raducanu “Cine e canicula ăsta? Un criminal?Că văd că omoară oameni în fiecare zi.”

Claudiu Raducanu “Vreau să-mi cumpăr maşină din aia iaht, că am auzit că e mişto rău”

Dacă nu dădea Ceahlăul 4 goluri, câştigam noi cu 1-0!” (Ion Velea, membru al clubului Electroputere Craiova, după meciul Ceahlăul-Electro 4-1.

“M-am certat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţa, dar nu ne-am insultat.” (Gigi Becali)

“Nu cred că am fi pierdut acest meci, dacă s-ar fi terminat 1-1.” (Uli Hoeness, manager Bayern Munchen)

Întrebat dacă intenţionează să revină la Universitatea Craiova, deşi semnase cu altă echipă pentru următorii doi ani, Sorin Cârţu a răspuns:
“Contează mai puţin hârtiile. Ştiţi cum e, omul se ‘îndoaie’ la bani şi la femei. La mine nu e cazul la femei.” (Sorin Cârţu)

“Meritul pentru titlul câştigat de Steaua e 50% al lui Olăroiu şi 50% al lui Protasov, dar cel mai mare merit e al meu.” (Gigi Becali)

“Milan sau Madrid, important e să fie din Italia!” (Andreas Moller, fost internaţional german)

“Acest gol i-l dedic lui Ionuţ Badea, care a născut azi-dimineaţă o fetiţă, iar golul i-l dedic lui.” (Alexandru Bălţoi)

“Situaţia este fără ieşire, dar nu e critică.” (Stefan Effenberg, fost internaţional german)

“Sper ca acest meci să nu rămână singurul meu debut la naţională!” (Sebastian Deisler, jucator la Bayern Munchen, declaraţie acordată dupa meciul său de debut, unicul, în echipa naţională)

“Noi suntem rapidişti din tată-n fiu, în afară de fiul meu, care e stelist.” (Nicolae Văcăroiu)

“Putea fi 3-3!” (Ioan Sdrobiş, antrenorul echipei FC Baia-Mare, după meciul Electroputere Craiova – FC Baia-Mare 8-1 disputat în campionatul1994/95)

“Este incontestabilă fortuirea ca românul să fie un straşnic luptător sârb.” (Cornel Dinu)

“Filosofia este o transcedentală propedeutică pentru sufletul bântuit de moarte al românului.” (Cornel Dinu)

“Copii, mergeţi la şcoală, că şi şcoala e bună la ceva!” (Gheorghe Hagi, în vizită la o şcoală generală)

“Ionel Ganea, ca om, e capabil sa infecteze până şi penicilina!” (Marian Iancu)

“În mare acesta a fost un meci, care, dacă s-ar fi desfăşurat în alt mod, altul ar fi fost şi rezultatul.” (Eike Immel, portar Germania)

“Cred că-i băteam pe nemţi dacă marcam mai multe goluri decât ei, aşa cred” (Gabi Tamaş după Germania – Romania

Cornel Dinu

“Doar prin hazardul inconştient social nu se putea ajunge în sfere atât de aureolate şi în plan financiar”

“Gestul domnului Mihai Stoica a fost unul de premeditare intempestivă”

“Muncitor Nicoliţă, foarte muncitor, dar terenul de fotbal nu e şantier”

Gigi Becali

“Da cine e dom’ne Nichita Stănescu ăsta? A adus mai mulţi bani decât mine în România?”

“«Globurile» (n.r.- blogurile) astea sunt controlate de securisto-comunişti!!!”

“Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informaţii din lume – ştie tot, chiar şi-un fir de păr”

“Becali e un brand. Eu la Avicola Iaşi pot să fac pui Gigi Becali, dacă vreau”

“Becalizarea României înseamnă că România este într-un cancer moral şi spiritual din care se va salva prin becalizare”

“Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor”

“Eu în tinereţe eram amfitrion pe oriunde mă duceam”

“Se omoară oamenii între ei şi, după aceea, după nu ştiu câţi ani, se împacă.”

“Sunt în silenzio stampa. Dar doar pentru ziarişti. Vorbesc numai cu televiziunile”

Dumitru Dragomir

“Dom’le, eu muncesc 24 de ore pe zi, iar uneori chiar şi noaptea”

“Am ajuns la o vârsta la care mi-am dat seama că trebuie să fiu cinstit”

“Familia e sfântă, pe când patria…. cum să vă spun, patria e sacră”

Gheorghe Ştefan

“Am puterea să recunosc că nu sunt vinovat”

“Eu prin presupuneri deduc”

Cosmin Moti

“Nu pot să spun că am plâns, dar mi-au dat lacrimile”

Ion Horoba

“Dacă Mihai Stoica m-ar fi înjurat pe mine, n-ar fi apucat să deschidă gura”

Rică Răducanu

“La examen mi-a căzut Comuna din Paris, dar le-am spus să-mi schimbe subiectul, că nu prea le am cu geografia”

Adrian Mititelu

“Eugen Trică este un pişat de vacă uscat de vânt”

Ionuţ Luţu

“Am fost pur şi simplu sidefat de frumuseţea acestor fete”

Marin Condescu

“Cu privire la reapariţia blaturilor în campionatul nostru, nu mi-e frică, dar mă tem”

Gabi Stan

“Pase scurte şi pe sus, ai n-ai mingea, tragi la poartă”

Ionel Danciulescu

“Suporterii noştri sunt 80% din Bucureşti şi 40% din provincie”

Gigi Neţoiu

“Puteau să câştige ambele echipe, dar important este că noi am luat 6 puncte”

Ronaldo

,,Am pierdut pentru că nu am câştigat”

Paul Gascoigne, internaţional englez

“Am primit 14 cartonaşe galbene în acest sezon, opt din vina mea, însă şapte controversate”

Mark Viduka, internaţional Australian

“Nu m-ar deranja dacă am pierde toate meciurile, atâta timp cât am câştiga campionatul”

Universitatea Craiova este singura echipă care poate sparge cvartetul Steaua – Dinamo – Rapid.” – Adrian Mititelu

“Sînt pesimist. Cred că putem învinge Olanda” – Nicolae Mitea

“Mircea Rednic, ca antrenor, e ca fierul de călcat: pe unde trece, pîrjoleşte!” – Sorin Cîrţu

“Dacă am avut ceva probleme cu Moldova, nu înseamnă că va fi la fel cu Olanda. Va fi un meci mult mai dificil” – Victor Piţurcă

“Sincer, mie nu-mi place să mă duc la Vaslui! Păi, la ultimul meci au venit cu un tablou de-al meu şi scria “Popa prostu” – Ionuţ Popa

“Vali Badea este cu trei clase peste Inzaghi” – Gigi Becali

“Mi se face pielea găină cînd vorbesc despre Nae Manea!” – George Copos

“Stai picior peste picior? Mută-ţi, bă, picioarele, că n-ai talent.” – Gigi Becali într-un dialog cu Vasile Avram la Fanatik Show

“Singura echipă care poate prinde CFR ul din urmă este DNA!” – Adrian Porumboiu, după meciul cu CFR Cluj

“Ca să ajung pe locul doi, ar trebui să-l transfer pe Gigi Becali” – Marian Iancu

“Important e punctele” – Gică Hagi

“Rapidul fără spectatori, e ca o nuntă fără lăutari.” – Viorel Moldovan

Borcea-Dacă rămânem pe 1 nu ne mai ajunge nimeni

Dacă marcăm un gol la început, pe urmă putem să jucăm şi la 0-0. (Gigi Becali)

Am vorbit cu Dorinel Munteanu şi recunosc că vestea decesului cumnatului său m-a dezamăgit puţin. (Victor Piţurcă)

Jeremy Njock are detenta unui şniţel. (Sorin Cârţu)

“Noua noastră achiziţie, William Clark e australian, are parinţi neo-zeelandezi, dar la origini e nigerian.” – Adrian Mititelu

Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi, din lumea interlopă. (Gigi Becali)

Eu am înţeles că vorbim despre afaceriştii adevăraţi. Acest Cocoş este un papagal. (Gigi Becali)

Mie mi-au plăcut. Mare e lumea dom’ le! E farmecul României n-avem ce zice. Până una alta aceşti oameni conduc cele mai scumpe maşini, câştigă pe an sute de mii de euro. Mai contează că după se duc în bloc notes să doarmă? Nu cred. Noi rămânem cu râsul. Da unul sănătos. Şi în rest sideraţi de aceste enormităţi. Sau sidefaţi?……….. cum ar zice Luţu.

Etnogeneza eşecului sau cum să-şi dai singur şuturi

Titus Ilovan — Thu, 04 Mar 2010 17:45:32 +0000

Nu sunt în măsură să lansez în acest moment pe orbită vreun verdict în ceea ce priveşte situaţia dezastruoasă a sportului românesc, în special fotbalul însă pot să constat câteva lucruri. Scurt pe doi….suntem penibili! Suntem atât de penibili încât dacă ar exista un cuvânt care să exprime mai clar penibilitatea l-aş folosi acum şi l-aş pune în dicţionar alături de fotbalul românesc. N-am nimic cu jucătorii, n-am nimic cu antrenorii, n-am nimic cu nimeni însă ce rămâne contează. Şi rămâne un 0-2, în faţa cui? În faţa mega echipei Israelului. Şi mai rămân câteva lucruri. Calificări ratate, rezultate în Europa un pic mai bune decât Malta, transferuri din România a jucătorilor români la echipe de top, zero. Sau ce de top? Se lupta ca un câine turbat Tamaş să plece în liga a doua din Anglia şi Cociş, internaţionalul nostru de aur, să ajungă la ultima clasată din Albion, practic retrogradată. Însă de unde nu este nici Dumnezeu nu cere. Şi atunci de ce ne ţinem noi cei mai tare din parcare, cu expresii de genul ,,Luptăm pentru locul doi din grupă’’ , ,,Putem învinge Franţa’’, ,,Începem cu două victorii’’? Sigur, putem spune că nu ne doare gura iar cuvintele dispar repede în noroiul stadioanelor. Păi măi oameni, noi nu avem un stadion pentru naţională, aruncăm cu nisip pe gazon ca să dea bine la televizor, ducem puşcăriaşii să cureţe zăpada de pe Dinamo, îl urmărim pe N Doye cum îşi arată buricul de proaspăt manelist prin Bucureşti noaptea şi pe Daminuţă cum rupe Bamboo-ul în două. Şi atunci ce vrem măi fraţilor? Să ne calificăm? Ştiţi când o să ne mai calificăm? Atunci când va avea Gigi o statuie cu Aghiuţă în curtea palatului său, sau când Borcea va purta tricouri cu Steaua cântând tâp tâp tâp tâpâ râp tâp tâp. Îmi amintesc de un băiat care în anii de liceu stătea în faţa televizorului în Alba Iulia, în genunci, rugându-se ca Ganea să bage mingea în aţe dintr-un 11 metri în minutul 90 în faţa Angliei. Şi a băgat-o. Şi era la un turneu final. Şi am câştigat. Şi băiatul s-a bucurat şi a plâns. Şi Dan Petrescu l-a mai făcut să plângă o dată pe băiatul acela când i-a mai dat un gol Angliei. Şi iar am câştigat şi tot la un turneu final. Băiatul acela s-a mai trezit de-a lungul timpului noaptea să se uite la golurile lui Hagi, Dumitrescu, Răducioiu. Şi era tot la turneele finale. Băiatul acela a crescut şi îi e dor să mai simtă furnicături când aude imnul cântat de un stadion întreg şi când îi vede pe tricolori. În schimb aude bălăcăreli marca Gigi, Mitică, Iancu de Timişoara, Mititelu şi lista e deschisă. Ce am simţit la meciul cu Israel? Nimic înălţător. Doar compasiune pentru milioanele de români care mai cred în naţională şi milă pentru jucătorii noştri. Şi nu mă refer aici la felul cum au jucat. Ei n-au nicio vină. De vină sunt anii aceştia în care nu am făcut nimic pentru ei. Anii în care am crezut cu sfinţenie că suntem cei mai talentaţi, cei mai buni şi noi în realitate suntem, scuze, în fundul gol. Iar Israelul stă cu joarda şi ne dă na na. Şi vor mai veni şi alţii. Deciziile nu le iau ei. Cine trebuie să vină cine trebuie să plece? Poate e mai bine să nu plece nimeni. Să stăm aşa în stand by, să aruncăm cu noroi în toţi. Tu eşti de vină, ba tu , ba eu, ba voi. Impresarii tot o să vrea să-şi vadă jucătorii la naţională să-i vândă, patronii de cluburi o să se certe cine are cel mai selecţionat jucător, antrenorul naţionalei se va plimba tot la costum, cu cercel explicând cum ar trebui să jucăm. O mică părere. Ar fi bine să le explicaţi jucătorilor şi să puneţi în practică astfel încât să ne cadă şi nouă bine berea asta amârâtă acasă. Dinu va vorbi despre transcedentalul din mingea de fotbal, Borcea se va tot pregăti de Liga Campionilor. Bănel va rupe în două partea stângă sau dreaptă a terenului şi va pasa cu ochii închişi la adversar, Maftei va pasa filtrant aşa cum pasează un fotbalist aflat la pensie şi cu un picior de lemn. Tamaş va trage tot în tribună şi se va gândi în timpul meciului la şpriţurile din Bucureşti. Că acum nu mai poate în Anglia. Apoi de , pentru ce sunt convocările! Şi Sandu şi Mitică se vor lăua că sunt cei mai buni conducători din fotbalul românesc. În rest să vină Strabutinosul nostru că tot el e cu golul ori că ne place ori că nu. Dar încă o dată n-am nimic cu jucătorii noştri. Atâta pot. Aşa că ciocul mic şi să ne reevaluăm locul unde suntem! Să nu ne mai dăm buricul pâmântului cu un campionat care nu mai interesează pe nimeni din Europa ci doar pe câţiva nostalgici a ceea ce însemna fotbalul şi mândria naţională cândva. În rest o sugestie ar fi să ne planificăm din timp următoarele meciuri amicale cu Luxemburg, Malta şi Azerbaijan. Din două puncte de vedere. Poate aşa dăm şi noi gol şi ca nu cumva să ne refuze oamenii ăia că de au şi ei principii! Şi plus că muncesc şi ca bucătari, ospătari, şoferi şi sunt şi ei obosiţi. Spiritul mioritic, al eşecului ne conduce. Ăsta-i adevărul trist. Şmecheria, golăneala, insulta sunt parte a conştiinţei şi a vieţii noastre. Mai este vreo şansă? Probabil că nu, însă îmi pare rău de generaţiile viitoare care nu o să mai stea în faţa televizorului aşa cum am stat eu la acel România-Anglia.

Program de prim ministru

Titus Ilovan — Wed, 10 Feb 2010 16:38:23 +0000

Cine urmăreşte ,,situaţiunea’’ politică din ţară îşi dă seama că, în primul rând, politicienii sunt nişte oameni obişnuiţi, îmbrăcaţi însă în costume de mii de euro şi care vorbesc despre binele pe care mai devreme sau mai târziu, ei şi doar ei, îl propăşesc peste spiritele noastre. În timpul liber, dragii noştri aleşi încearcă să-şi ordoneze programul după cum cred ei de cuvinţă. Astfel încât eficienţa să fie totală. Să vedem în acest sens un exemplu.
O zi din viaţa lui Emil Boc, după cum apare în jurnalul său:
Ora 7:00
Sună ceasul. Cobor pe scăunelul de lângă pat , apoi de pe scăunel sar jos. Am uitat să opresc alarma. Mă urc pe scăunel, de pe scăunel în pat, de pe pat pe noptieră şi opresc ceasul. Vreau să sar de pe noptieră, dar când mă uit în jos ameţesc. Cobor exact cum am urcat.

Ora 7:15
Mă duc la baie. Nu mă bărbieresc nici azi că nu ajung la oglindă.

Ora 7:30
Mă urc pe calorifer şi mă uit pe geam. Astăzi nu plouă. Mă bucur enorm. Şi aşa nu ajungeam să iau umbrela de pe cuier. Încep să mă îmbrac. Îmi pun bretele la pantalonii de costum fiindcă iar nu îmi găsesc cureaua de la ceas. Îmi pun papionul. Nu mai port cravată fiindcă ieri era să cad pentru că am călcat pe ea.

Ora 7:45
Sună cineva la uşă. E SPP-istul. Nu i-am văzut faţa pentru că nu mă pot uita pe vizor. Mă uit pe gaura cheii şi îl recunosc după ceas.

Ora 8:00
Plec de acasă. Ajung din braţele SPP-istului în maşină. Astăzi stau în spate. Ieri am stat în faţă şi mi-au rămas urme pe obraz de la centură. SPP-istul conduce. Eu nu conduc pentru că nu pot să apăs pe pedale, şi să mă uit peste volan în acelaşi timp.

Ora 8:30
Ajung în faţa guvernului. Sar din maşină şi trec strada. Cad într-o groapă de pe şosea. Îl sun pe Berceanu să vină să mă scoată. Daca nu era el, nu era nici groapa asta. Dacă mă mai enervează o dată îl demit. Încă nu am uitat că la
inaugurarea autostrăzii Turda-Gilău, când a vrut să taie panglica mi-a tăiat moţul.

Ora 8:45
Intru în sediul guvernului. Astăzi avem petrecerea de sfârşit de an. Cântă Cleopatra Stratan. Vreau să dansez. Udrea nu mai dansează cu mine fiindcă e supărată că la bluesuri, când stau aproape de ea îi pot vedea pe sub fustă. Dansez cu Cleopatra. Apoi cântă Adrian Minune. Deja mă simt mai bine pentru că pot privi şi eu pe cineva “de sus”.

Ora 13:00
Mi se face sete . Mă duc la bar, şi vreau să comand. Îl sun pe barman pentru că nu pot să îl văd fiind de cealaltă parte a tejghelei. Beau câteva
pahare şi mă ameţesc.

Ora 18:00
Plec de la petrecere cu Băsescu cu loganul. Sunt deja cinci şi mă ia în
portbagaj.

Ora 19:00
Ajung în faţa blocului. Urc în lift, apăs butonul etajului 3. Apoi mai urc pe scări încă trei etaje. Eu stau la 6, dar în lift nu ajung să apas decât până la butonul etajului 3. E întuneric pe scara blocului şi iar mă lovesc cu capul de clanţă. Deşi avem lumină cu senzori, nu înţeleg de ce la mine nu se aprinde niciodata.

Ora 20:00
Termin cina şi ies puţin să plimb câinele. Am un bishon pe care l-am luat de curând. Ciobănescul l-am vândut dupa ce m-a luat în gură şi a încercat să mă îngroape în grădina blocului.

Ora 21:30
Mă pregătesc de culcare. Nepoţelul se răzbună pentru că iar i-am purtat pantofii şi îmi piteşte scăunelul de lângă pat. Adorm pe covor. Noapte bună!

P.S. Mulţumesc Vali F. ! Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
V-am pupat!