Controale de 1 Mai

de Ramona Bîrgaoanu

29 aprilie 2015 07:01 Categoria: Eveniment

În intervalul 30 aprilie-3 mai reprezentaţii instituţiilor abilitate privind controlul pentru siguranţa alimentelor, respectarea normelor de igienă şi sănătate publică şi asigurarea serviciilor specifice zilei de 1 mai vor fi prezenţi la datorie.

Potrivit Ordinului nr.120/2015 se va constitui o comisie mixtă de control pentru o bună funcţionare ce vizează mai ales agenţii economici care se ocupă de comercializarea produselor alimentare destinate cumpărătorilor, dar şi protecţia mediului înconjurător.


“Ordinul vizează preîntâmpinarea apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire a populaţiei prin consumul de produse alimentare neconforme, precum şi asigurarea ordinii şi liniştii publice pe raza judeţului Mureş cu ocazia zilei de 1 mai 2015. Mai multe instituţii din judeţul Mureş, printre care Direcţia de Sănătate Publică a judeţului, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, precum şi Garda Naţională de Mediu prin Serviciul Comisariatul Judeţean Mureş vor efectua controale pe această linie în perioada 30 aprilie-3 mai 2015”, a precizat Ela Giurgea, consilier purtător de cuvânt, Instituţia Prefectului Mureş.

Rezultatele controalelor efectuate de reprezentanţii instituţiilor abilitate, sancţiunile aplicate şi măsurile dispuse vor fi comunicate Instituţiei Prefectului-judeţul Mureş prin grija Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş.

Numar de vizite: 59070
Trimite articolul pe e-mail
Trimite articolul pe unul din site-urile de mai jos

Bookmark and Share
Spune-ti parerea:

camp obligatoriu

camp obligatoriu

camp optional

If you can't read the word, click here.
CAPTCHA image for SPAM prevention


Noteaza acest articol:
 
Numar de voturi: 0 Media voturilor: 0
   

Publicitate

Eveniment [ultimele stiri]

Controale de 1 Mai

29 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

În intervalul 30 aprilie-3 mai reprezentaţii instituţiilor abilitate privind controlul pentru...

Egalitate de şanse pe piaţa muncii

29 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

Peste 700 de femei din 7 judeţe, din care şi judeţul Mureş au primit şansa de a învăţa o nouă...

Prima conferință de simulări aplicate în medicină

29 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment, Sanatate

Medisim este prima conferinţă de simulări aplicate în medicină organizată de recent înființatul...

Inventatorea celei mai cunoscute păpuşi

29 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

În urmă cu 13 ani, pe pe data de 28 aprilie , a murit Ruth Handler , creeatoarea americană a...

Se va sista furnizarea apei

28 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

Începând cu data de 28 aprilie, Aquaserv Tîrgu Mureş va începe sistarea apei potabile la un număr...

Renunţă la funcţiile politice

28 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment, Politica/Administratie

După aproximativ un an şi o lună petrecute în scaunul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean...

Salvaţi Cocoşul de Aur!

28 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

Cocoşul de Aur a fost unul dintre cele mai elegante localuri ale Tîrgu Mureşului, un loc unde...

Program de candidat

28 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment, Politica/Administratie

Directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soós Zoltán ar vrea ca Tîrgu Mureş să devină un oraş plin de...

Zilele Universităţii de Arte

28 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

Acum 69 de ani a fost înfiinţat Conservatorul Maghiar de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj. În...

Drumul de legătură se mută

26 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment

Primăria Tîrgu Mureş a renunţat la ideea construirii drumului de legătură dintre Tudor şi Spitalul...

Cele mai vizitate

Cele mai votate

Ultimele Comentarii

Salut, c?uta?i un împrumut foarte autentic? La o rat? convenabil? de interes? Procesat în 24 de ore. ...

Buna, Sunte?i financiar în jos? Ave?i nevoie de un împrumut imediat pentru a v? pl?ti datoriile sau ...

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Sanatate, Social

Eveniment, Social

Eveniment, Social

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Eveniment, Sanatate, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Economic, Eveniment, Politica/Administratie, Social, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Utile

Eveniment, Utile

Eveniment, Utile

Eveniment, Utile

Eveniment, Utile

Divertisment

PENINSULA: NOHA și exotismul latino

Divertisment

PENINSULA: Zdob și Zdub spun „Basta Mafia”!

Divertisment

PENINSULA: DJ set Faithless cu Sister Bliss

Divertisment

PENINSULA: Booha Academy, locul de întâlnire al DJ-ilor

Divertisment

PENINSULA: Șuie Paparude nu poate să lipsească

Nationale, Politica/Administratie

România se bagă în Libia prin NATO

Nationale

OPINII: Avem echipă, avem valoare, acum și digitalizare!

Nationale

Adrian Păunescu: Ultima poezie - De la un cardiac, cordial

Invatamant, Nationale

Guvernul a adoptat forma finală a Legii Educației Naționale

Nationale

Pentru un pumn de euro

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment

Horoscopul Zilei


Berbec Taur
Gemeni Rac
Leu Fecioară
Balanţă Scorpion
Săgetător Capricorn
Vărsător Peşti
Trimite stire

Urmărește-ne

Tvmures pe Facebook Tvmures pe Youtube
design si implementare Reea, construit pe Typo3