Când soarta este crudă

de Fekete Zsuzsánna

09 martie 2015 12:42 Categoria: Eveniment, Sanatate, Social

Ce poate fi mai dureros pentru un părinte, decât să afle că fiul sau fiica lui nu-i ca ceilalţi copii. E mai retras, nu interacţionează, nu vorbeşte, trăieşte în lumea lui şi nu-l interesează lucruri care îi pasionează pe alţi copii.

Pentru orice mamă, vestea că va avea un copil e un vis devenit realitate. Este şi cazul Claudiei Sălăgean. La naştere, Andrei, un băieţel frumos a fost ca toţi ceilalţi nou-născuţii şi nu exista nici un semn că el ar fi diferit.


 „În momentul în care nu ştii că anumite chestii pe care le fac copiii, reprezintă nişte simptome de boală, pentru că nu-ţi spune nimeni, începând de la medicul de familie, n-ai mai avut copii ca să poţi să faci o comparaţie, atunci te gândeşti, oare de de face aşa...aşa e el”, a povestit Claudia Sălăgean, mama lui Andrei.

Andrei avea deja doi ani jumătate, când o plimbare banală prin parc a schimbat radical viaţa familiei Sălăgean. Atunci, zice, Claudia, parcă i-a deschis cineva ochii, a înţeles de ce Andrei nu-i ca ceilalţi copii.  

 „Eu am aflat cu totul întâmplător, de la o bunică, ce avea un astfel de copil în familie şi a reuşit să recunoască semnele şi să mă avertizeze. A urmat traseul normal, internet, nebunia de rigoare, depresia de câteva zile la mine, că la alţii ţine multe luni, doctori, specialişti şi confirmarea diagnosticului”, a mai spus Claudia Sălăgean, mama lui Andrei.

Claudia Sălăgean a acceptat mai uşor decât mulţi alţi părinţi că va avea în grijă, probabil toată viaţa un copil cu autism, ce va avea nevoie de sprijin în fiecare zi, oră, minut. A renunţat la locul de muncă, la prieteni, la viaţă socială şi a decis să-şi dedice tot timpul lui Andrei. Sprijin nu a primit nici de la stat, nici de la cunoştinţe. A făcut totul singură ca mulţi alţi părinţi cărora statul nu le oferă nici informare, nici sprijin moral, numai un ajutor de handicap.

 „Se informează de obicei de pe internet. Cel puţin aşa reiese din studiile nostre, că cele mai multe infromaţii provin de acolo şi încearcă să caute atunci serviciile corespunzătoare în localitate, în comunitate, ceea ce este partea grea a lucrurilor pentru că foarte multe servicii nu există la noi, cum de exemplu nu există clase integrate, în educaţia de masă, pentru copiii cu autism”, a menţionat Vargancsik Iringó, pedagog social  Fundaţia Alpha Transilvană.

Odată ce a aflat de serviciile oferite de Fundaţia Alpha Transilvană, Claudia Sălăgean a înţeles că nu este singură, există specialişti care o pot ajuta pe ea şi pe Andrei.

 „În momentul în care intri pe mâna unor specialişti, cum sunt cei de la Alpha la care am venit şi vezi că ei privesc lucrurile în ansamblu capeţi puţină încredere şi atunci începi să lupţi, deci e o luptă continuă”, a mai afirmat Claudia Sălăgean, mama lui Andrei.

Pe lângă serviile zilnice oferite copiilor cu autism, Fundaţia Alpha Transilvană organizează un curs de pregătire pentru părinţi şi un seminar pentru profesori şi toţi cei preocupaţi de problematica integrării copiilor cu tulburări din spectrul autist.

 „Se adresează atât părinţilor, cât şi cadrelor didactice care lucrează cu copii cu autism sau care, în perspectivă ar putea să lucreze, cât şi pentru specialiştii care fac terapiile specifice pentru aceşti copii, pentru a ajuta integrarea şi educarea lor”, a mai precizat Vargancsik Iringó, pedagog social Fundaţia Alpha Transilvană.

Conferinta Acces Autism, care încheie un proiect care s-a derulat între octombrie 2013-martie a acestui an, are ca invitaţi medici specialişti, reprezentanţi ai organizaţiilor care oferă servicii pentru aceşti copii, cadre didactice şi părinţi. Aceasta va avea loc în data de 17 martie în sala mare a Consiliului Judeţean Mureş. Conferinţa va fi precedată de un seminar adresat părinţilor care au copii cu autism şi care doresc să afle mai multe informaţii despre simptomele acestei tulburări şi ce pot face ei pentru ca aceşti copii să se simtă integraţi. Mai multe detalii puteţi afla pe pagina de internet a Fundaţiei Alpha Transilvană.



Numar de vizite: 58410
Trimite articolul pe e-mail
Trimite articolul pe unul din site-urile de mai jos

Bookmark and Share
Spune-ti parerea:

camp obligatoriu

camp obligatoriu

camp optional

If you can't read the word, click here.
CAPTCHA image for SPAM prevention


Noteaza acest articol:
 
Numar de voturi: 0 Media voturilor: 0
   

Social [ultimele stiri]

Oportunităţi pentru locuri de muncă

24 aprilie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

Mureşenii care sunt interesaţi de un loc de muncă au ocazia de a participa la Bursa Generală a...

Au suferit, acum au o speranţă

27 martie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

După ce şi-au investit toţi banii să renoveze casa moştenită de la o rudă, familia Oltean şi-a...

Când soarta este crudă

09 martie 2015   | Categoria: Eveniment, Sanatate, Social

Ce poate fi mai dureros pentru un părinte, decât să afle că fiul sau fiica lui nu-i ca ceilalţi...

În folosul comunităţii

09 martie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

Liceenii care doresc să ajute comunitatea în care trăiesc, vor să fie creativi şi în acelaşi timp...

În ajutorul pensionarilor

06 martie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

Pentru foarte multe persoane în vârstă birocraţia de la casele de pensii şi acest sistem al...

Profesor debutant vs. Femeie de serviciu

04 martie 2015   | Categoria: Eveniment, Invatamant, Social

Primăvara aduce un mărţişor pentru profesori. Din întâi martie angajaţii din învăţământ vor primi...

,,Pot’’ să muncească!

26 februarie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

De ,,Ziua Pot’’, cinci tineri cu dizabilităţi din Tîrgu-Mureş au lucrat cot la cot cu angajaţii...

Și îngerii vor să trăiască

25 februarie 2015   | Categoria: Eveniment, Sanatate, Social

Un sondaj recent arată că aproape jumătate dintre români condamnă avortul și consideră că ar trebui...

Bilete pentru tratament balnear

13 februarie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

Casa Judeţeană de Pensii Mureş a început deja distribuirea celor 53 de bilete pentru seria 1, având...

Rău platnicii, fără apă

11 februarie 2015   | Categoria: Eveniment, Social

60 de apartamente din Tîrgu Mureş au rămas de marţi fără apă din cauza datoriilor înregistrate la...

Cele mai vizitate

Cele mai votate

Ultimele Comentarii

Buna ziua, domnule / Oferim o varietate de împrumuturi persoanelor fizice (împrumut personal) ?i ...

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Sanatate, Social

Eveniment, Social

Eveniment, Social

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Eveniment, Sanatate, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Economic, Eveniment, Politica/Administratie, Social, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Utile

Eveniment, Utile

Eveniment, Utile

Eveniment, Utile

Eveniment, Utile

Divertisment

PENINSULA: NOHA și exotismul latino

Divertisment

PENINSULA: Zdob și Zdub spun „Basta Mafia”!

Divertisment

PENINSULA: DJ set Faithless cu Sister Bliss

Divertisment

PENINSULA: Booha Academy, locul de întâlnire al DJ-ilor

Divertisment

PENINSULA: Șuie Paparude nu poate să lipsească

Nationale, Politica/Administratie

România se bagă în Libia prin NATO

Nationale

OPINII: Avem echipă, avem valoare, acum și digitalizare!

Nationale

Adrian Păunescu: Ultima poezie - De la un cardiac, cordial

Invatamant, Nationale

Guvernul a adoptat forma finală a Legii Educației Naționale

Nationale

Pentru un pumn de euro

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment

Horoscopul Zilei


Berbec Taur
Gemeni Rac
Leu Fecioară
Balanţă Scorpion
Săgetător Capricorn
Vărsător Peşti
Trimite stire

Urmărește-ne

Tvmures pe Facebook Tvmures pe Youtube
design si implementare Reea, construit pe Typo3