Balerinii – comoditate aparentă

de Cosmina PaÅŸcan

04 mai 2011 20:49 Categoria: Utile

Încălțămintea cu talpa complet plată este la fel de dăunătoare sănătății ca și cea cu tocuri foarte înalte. Deși par foarte confortabili, pantofii fără toc pot produce dureri în zona picioarelor și spatelui, bătături și chiar scolioză. Așa-numiții balerini, îi găsim în orice magazin de pantofi iar în rândul tinerilor sunt cei mai în vogă.

Puține persoane care aleg a-și cumpăra balerini, cunosc de fapt riscurile la care se expun. Ligamentele și tendoanele sunt puternic afectate de stilul încălțărilor. La fel și mușchii, genunchii sau călcâiele. De la contractarea sau inflamarea tuturor acestora se poate ajunge ulterior la probleme grave de sănătate. Tinerele însă nu par a fi conștiente deocamdată de riscuri și spun că motivul pentru care aleg aceste tipuri de pantofi este comoditatea pe care le-o conferă.

Specialiștii sunt îngrijorați de numărul mare de probleme cu care se prezintă în ultimii ani la consultații pacientele care, pentru a fi la modă, aleg să poarte lungi perioade de timp încălțăminte fără niciun pic de toc.
„După câțiva ani de purtare apar afecțiunile – adică picior plat, bolta prabușită, orice problema de la talpă, urcă cu timpul sus – apar probleme la genunchi, șold”, a explicat Babos Andrea – kinetoterapeut.
În schimb, dacă încălțămintea are tocuri potrivit de înalte, postura corpului este cu totul alta iar în timpul mersului chiar și mușchii pelvieni se întăresc. Specialiștii susțin că mărimea ideală a tocurilor este de 2-3 centimetri, iar încălțămintea plată nu ar trebui să fie purtată mai mult de două-trei zile pe săptămână.

Numar de vizite: 28040
Trimite articolul pe e-mail
Trimite articolul pe unul din site-urile de mai jos

Bookmark and Share
Spune-ti parerea:

camp obligatoriu

camp obligatoriu

camp optional

If you can't read the word, click here.
CAPTCHA image for SPAM prevention


Noteaza acest articol:
 
Numar de voturi: 0 Media voturilor: 0
   

Utile [ultimele stiri]

În atenția formațiunilor politice

15 aprilie 2014   | Categoria: Eveniment, Utile, Politica/Administratie

În conformitate cu prevederile Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului

nr. 185 din 20...

Aquaserv închide apa rece

17 septembrie 2013   | Categoria: Eveniment, Utile

O parte din locuitorii din municipiul Reghin și Primăria comunei Breaza vor rămâne din 19...

Se înlocuiesc contoare

16 septembrie 2013   | Categoria: Eveniment, Utile

Aqvaserv anunță consumatorii că în data de 16.09.2013 se înlocuiesc contoarele de apă scadente...

Taxa auto, definitivată

25 ianuarie 2013   | Categoria: Eveniment, Utile

Timbrul de mediu va fi aplicat numai mașinilor destinate transportului de persoane care au, în...

Rovinietă prin SMS

05 decembrie 2012   | Categoria: Eveniment, Utile

De miercuri, clienții Orange nu trebuie să se mai deplaseze pentru a achita rovinieta. Compania...

Rasteluri de biciclete

18 septembrie 2012   | Categoria: Eveniment, Utile

Bucurie pentru bicicliștii mureșeni, care de acum își pot „parca” vehiculele pe două roți în...

Magazinul fără bani

05 septembrie 2012   | Categoria: Eveniment, Utile

Un sac de cărți vechi în schimbul unui televizor. Așa s-ar putea rezuma comerțul practicat la un...

Camera de Comerț, start la cursuri

14 august 2012   | Categoria: Utile

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Mureș organizează în luna septembrie mai multe cursuri....

POLIÅ¢IE: 10 august, ziua fără accidente rutiere

09 august 2012   | Categoria: Utile

Ca și anul trecut, ziua de 10 august va fi sărbătorită, drept „Ziua fără accidente rutiere”.

Aquaserv, închis pentru aniversare!

30 iunie 2011   | Categoria: Eveniment, Utile

Compania distribuitoare de apă din municipiul Tîrgu-Mureș aniversează 13 ani de existență. De...

Cele mai vizitate

Cele mai votate

Ultimele Comentarii

Buna ziua, domnule / Oferim o varietate de împrumuturi persoanelor fizice (împrumut personal) ?i ...

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Politica/Administratie, Social

Eveniment, Social

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Sanatate, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Divertisment, Eveniment

Au făcut Zob cetatea

Divertisment, Eveniment

Alina Manole revine la TEATRU74

Divertisment, Eveniment, Stiri calde

POZE: Sighișoreanca Andreea Monica Rogoz va reprezentanta Romania în competiția Miss Teen World

Divertisment, Eveniment

VIDEO: Au cântat la Luna Amară

Divertisment, Eveniment

Aerobic pe ritmuri latino la primul curs de Zumba din Tg Mureș

Nationale

Valul doi de cenușă ne ocolește

Nationale

Guvernul a aprobat bugetele pentru 16 companii din subordinea Ministerului Transporturilor

Nationale

ANM: Norul de cenușă produs de erupția vulcanică nu va afecta direct România, dar se va apropia

Nationale

Firmele care angajează șomeri, scutite de la plata contribuțiilor la bugetele de asigurări

Nationale

Peste 55% din candidații la bacalaureat, experimentați la română, 32,44% avansați,13,06% nivel mediu

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment, Politica/Administratie

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment

Economic, Eveniment

Horoscopul Zilei


Berbec Taur
Gemeni Rac
Leu Fecioară
Balanţă Scorpion
Săgetător Capricorn
Vărsător Peşti
Trimite stire

Urmărește-ne

Tvmures pe Facebook Tvmures pe Youtube
design si implementare Reea, construit pe Typo3