Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va declanşa grevă generală în 31 mai

 

13 mai 2010 16:59 Categoria: Nationale

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a hotărât reluarea acţiunilor de protest care includ declanşarea grevei generale în administraţia publică locală, pe termen nelimitat, prin blocarea întregii activităţi în primăriile şi consiliile judeţene din ţară, începând cu 31 mai.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de FNSA, în 14 mai va avea loc pichetarea Guvernului României, între orele 10.00-12.00, cu aproximativ 150 membri de sindicat, precum şi participarea la mitingul din data de 19 mai, organizat de confederaţiile sindicale, în Piaţa Victoriei, cu 2.500 de membri de sindicat.

"FNSA a hotărât reluarea acţiunilor de protest şi declanşarea grevei generale în administraţia publică locală, pe termen nelimitat, prin blocarea întregii activităţi în primăriile şi consiliile judeţene de pe întreg teritoriul ţării, începând cu 31 mai", se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor FNSA, motivele acestor acţiuni de protest sunt "reducerea drastică a veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală şi iminentele disponibilizări anunţate de către reprezentanţii Guvernului României".

"În aceste condiţii nu mai avem nimic de pierdut!", au arătat reprezentanţii FNSA.

FNSA este o federaţie reprezentativă la nivel naţional, având peste 50.000 de membri, în cea mai mare parte din administraţia publică locală.

Confederaţiile sindicale au anunţat un miting de amploare în Piaţa Victoriei, în 19 mai, la care vor participa aproximativ 40.000 de sindicalişti.

Sindicaliştii vor hotărî după mitingul din 19 mai dacă vor recurge la o grevă generală, din 25 mai, "sau o mişcare de stradă asemănătoare celei din Grecia", respectiv o ieşire regulată şi blocarea Pieţei Victoriei permanent în fiecare zi, a spus liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor propuse de autorităţi după discuţile cu delegaţia FMI i-au scos şi pe pensionari în stradă. Aproximativ 1.000 de pensionari au protestat, miercuri, timp de trei ore, în faţa Palatului Cotroceni, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, pe care îl acuză că i-a înşelat şi căruia îi cer să renunţe la măsurile de reducere cu 15% a pensiilor.

Şi sindicaliştii din învăţământ au început, luni, protestele cu pichete la Palatul Parlamentului, pe care le vor continua până în 20 mai.

Mai mult, sindicaliştii din învăţământ au decis să aplice măsurile dure de protest pe care le-au anunţat de mai mult timp dacă autorităţile nu le iau în considerare cererile.

Cele patru federaţii sindicale au decis, miercuri, atât declanşarea grevei generale, cât şi blocarea anului şcolar, la nemulţumirile legate de Legea educaţiei şi de finanţarea învăţământului adăugându-se şi măsurile de reducere a salariilor propuse de autorităţi, care ar urma să fie aplicate din 1 iunie.

Cadrele didactice nu mai trec de miercuri notele elevilor în catalog şi nu mai participă la evaluările naţionale şi la bacalaureat, ceea ce înseamnă blocarea anului şcolar. Mai mult, profesorii vor intra din 31 mai în grevă generală, în 19 mai vor participa la mitingul din Piaţa Victoriei, iar în 1 iunie vor fi organizate mitinguri în municipiile reşedinţă de judeţ şi în Bucureşti.

În urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au propus, ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8% din PIB în 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere masivă a subvenţiilor, în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA.

Măsurile, anunţate în 6 mai de preşedintele Traian Băsescu, au fost contestate de sindicalişti, dar acceptate de patronate.

După două runde de discuţii cu sindicatele, la Palatul Cotroceni şi la Parlament, s-a decis ca scrisoarea de intenţie către FMI să fie reanalizată în Consiliul Economic şi Social şi să nu fie adoptată de Guvern decât cu avizul CES.

Plenul CES a fost convocat pentru vineri, însă discuţiile au fost amânate pentru luni, la solicitarea confederaţiilor sindicale, care vor să analizeze cifrele exacte pe care se fundamentează măsurile de austeritate, date pe care le-au solicitat Ministerului Finanţelor. Fără participarea celor 15 reprezentanţi ai sindicatelor în CES, nu poate fi dat un aviz în cazul scrisorii de intenţie cu FMI.

Numar de vizite: 5503
Trimite articolul pe e-mail
Trimite articolul pe unul din site-urile de mai jos

Bookmark and Share
Spune-ti parerea:

camp obligatoriu

camp obligatoriu

camp optional

If you can't read the word, click here.
CAPTCHA image for SPAM prevention


Noteaza acest articol:
 
Numar de voturi: 0 Media voturilor: 0
   

Nationale [ultimele stiri]

România se bagă în Libia prin NATO

18 martie 2011   | Categoria: Politica/Administratie, Nationale

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat vineri la Tg Mureş că NATO are mandat ONU pentru...

OPINII: Avem echipă, avem valoare, acum şi digitalizare!

09 decembrie 2010   | Categoria: Nationale

Ce-i lipseşte chelului? Tichia de mărgăritar, logic. Ce-i lipseşte Târgu Mureşului? Tehnologie de...

Adrian Păunescu: Ultima poezie - De la un cardiac, cordial

05 noiembrie 2010   | Categoria: Nationale

Adrian Paunescu a scris în 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial"....

Guvernul a adoptat forma finală a Legii Educaţiei Naţionale

28 octombrie 2010   | Categoria: Nationale, Invatamant

Executivul a adoptat astăzi forma finală a Legii Educaţiei Naţionale, care va fi transmisă...

Pentru un pumn de euro

04 octombrie 2010   | Categoria: Nationale

Statul este dispus să investească un milion de euro pentru tinerii care îşi deschid o afacere....

Vasile Dâncu: România de dincolo de Bucureşti

24 mai 2010   | Categoria: Nationale

Bucureştiul este capitala, dar nu este România. Altădată am scris, mai nervos, capitala noastră –...

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va declanşa grevă generală în 31 mai

13 mai 2010   | Categoria: Nationale

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a hotărât reluarea acţiunilor de...

Colacul secuiesc şi pâinea tradiţională cu cartofi vor putea fi înregistrate

13 mai 2010   | Categoria: Nationale

Producătorii de produse de panificaţie din judeţele Harghita şi Covasna poartă negocieri cu Oficiul...

Rata şomajului a scăzut uşor după ce a înregistrat creşteri timp de 20 de luni consecutiv

10 mai 2010   | Categoria: Nationale

Numărul şomerilor a scăzut în aprilie cu 27.098, rata şomajului ajungând de la 8,36% în martie la...

Pădurea, sub protecţie legală

21 aprilie 2010   | Categoria: Nationale

Guvernul a adoptat astăzi un proiect de lege privind privind stabilirea şi sancţionarea...

Stiri Calde

Cele mai vizitate

Cele mai votate

Ultimele Comentarii

sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...

sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...

sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...

Sumarul Stirilor tvmures.ro - Abonează-te la RSS

Horoscopul Zilei


Berbec Taur
Gemeni Rac
Leu Fecioară
Balanţă Scorpion
Săgetător Capricorn
Vărsător Peşti
Trimite stire

Urmărește-ne

Tvmures pe Twitter Tvmures pe Facebook Tvmures pe Youtube

Programul TTM

  • Duminica
    • 10:30 Adevaruri biblice (R)
    • 11:00 Viata satului muresean (R)
    • 13:00 Jurnal esential
    • 14:00 AMICAL DUMINICAL
    • 18:00 ARENA SPORT (R)
    • 19:00 JURNAL ESENTIAL
    • 20:00 ORIZONT
    • 20:30 FILM
    • 22:00 TELENEWS
    • 9:57 AZI LA TTM
  • Luni
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv (Direct)
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv (Reluare)
    • 17:30 Ştirile TTM (Direct)
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
    • 19:10 NO COMMENT
    • 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
    • 20:00 Stirile TTM
    • 20:25 SPORT, METEO
    • 20:30 Carte de Vizită
    • 21:20 NO COMMENT
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 22:00 TELENEWS
  • Marti
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Sportélet
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv
    • 17:30 Știrile TTM
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
    • 19:25 Plan apropiat (Reluare)
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:30 Arena Sport
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 22:00 TELENEWS
  • Miercuri
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Sportelet (Reluare)
    • 17:30 Ştirile TTM
    • 17:55 Plan apropiat (Direct)
    • 18:30 Arena Sport
    • 19:25 Plan apropiat
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:30 SANATATEA NOASTRA
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 22:00 TELENEWS
  • Joi
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv
    • 17:30 Știrile TTM
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Sanatatea Noastra
    • 19:25 Plan apropiat (Reluare)
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:25 SPORT, METEO
    • 20:30 Documentar
    • 21:20 NO COMMENT
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 21:50 SPORT, METEO
    • 22:00 TELENEWS
  • Vineri
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv
    • 17:30 Ştirile TTM
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Documentar
    • 19:25 Plan apopiat (Reluare)
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:30 PLAIURI MURESENE
    • 21:00 ORIZONT
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 21:50 SPORT, METEO
    • 22:00 TELENEWS
  • Sambata
    • 10:30 Adevaruri biblice
    • 11:00 Viaţa satului mureşean
    • 13:00 Jurnal esenţial
    • 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
    • 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
    • 19:00 Jurnal esenţial
    • 20:00 ORIZONT
    • 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
    • 21:20 PLAIURI MUREŞENE
    • 22:00 TELENEWS
    • 9:57 AZI LA TTM

Reclama ta aici

teatru 74

CONSULTANTA FINANCIARA

16 noiembrie 2011   | Categoria: Servicii / Piata muncii

Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...

Vand Casa Seleus,comuna Danes

25 octombrie 2011   | Categoria: Imobiliare

Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...

VAND TRACTOARE JOHN DEERE

14 octombrie 2011   | Categoria: Auto / Transporturi

VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...

doresc angajare

02 iulie 2011   | Categoria: Servicii / Piata muncii

sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara

PUBLICITATE

Fotograf profesionist

 

 

Parteneri Media

design si implementare Reea, construit pe Typo3