Câmp de bătălie în miniatură
Doi elevi de clasa a VIII-a şi-au cheltuit toate economiile pentru o pasiune mai puţin obişnuită: coloecţionarea de soldăţei de plumb. Până duminică, ineditul tablou de luptă poate fi admirat în sala de expoziţii a Bisericii Reformate din cartierul Tudor Vladimirescu.
Tânărul Balogh Attila Sámuel a făcut o pasiune pentru soldăţei de plumb acum 2 ani, cu ocazia unei excursii cu familia în Viena.
„Tatăl meu mi-a cumpărat primul soldăţel acum 2-3 ani, din oraşul în care armata ungară a câştigat prima bătălie. De atunci nu m-am mai putut opri din colectarea soldăţeilor”, povesteste Balogh Attila Sámuel, expozant.
Pasiunea lui Sámuel a fost atât de mare încât a făcut sacrificii pentru a-şi putea cumpăra soldăţeii.
Ideea de a organiza o expoziţie a fost a lui Ugron Győző. Astfel cei doi tineri s-au pus pe treabă şi au aranjat într-un decor de luptă micuţele exponate cu înălţimea între 7 milimetri şi 120 de milimetri.
„Ideea de a organiza această expoziţie a venit din senin. Am fost o dată la Sámuel şi am văzut soldăţeii în camera lui. I-am propus să organizăm o expoziţie, dar el a dorit să mai aşteptăm până reuşeşte să adune mai multe exponate. Am aşteptat doi ani şi jumătate şi acesta este rezultatul”, spune si Ugron Győző, expozant.
Cel mai scump exponat costă 3.000 de forinţi, adică în jur de 45 de lei, iar valoarea expoziţiei se ridică la peste 12.000 de lei. Expoziţia este gratuită şi poate fi vizitată până duminică între orele 12 şi 14, respectiv 18 şi 20.
Divertisment [ultimele stiri]
Adela Bocskor, reprezentanta României la "Miss Tourism Queen of the Year" din China a rămas fără bagaj la Beijing
Tânăra din judeţul Mureş care reprezintă România la competiţia internaţională "Miss Tourism Queen...
VIDEO: Prima ediţie a Campionatului de Breakdance de la Tg. Mureş, câştigată de Frequency Crew din Bucureşti
Prima ediţie a Campionatului Internaţional de Breakdance şi Freestyle de la Târgu Mureş, supranumit...
Campionat Internaţional de Breakdance şi Freestyle, la Târgu Mureş
Peste 50 de dansatori vor participa, în perioada 4 - 5 septembrie, la Târgu Mureş, la prima ediţie...
VIDEO / FOTO: Regina frumuseţii pleacă de la Tîrgu-Mureş
Târgumureşeanca Adela Bocskor va reprezenta România în finala concursului internaţional "Miss...
VIDEO: TE PUI CU VARA trage cortina. Cu o gală ce va desemna FRUMOASA WEEKENDULUI 2010
Filmările la cea de-a treia ediţie a show-ului Televiziunii Tîrgu Mureş „Te Pui cu Vara” s-au...
FOTO: Adela Bocskor va reprezenta România la "Miss Tourism Queen of the Year" din China
Tîrgumureşeanca Adela Bocskor, va reprezenta România la concursul "Miss Tourism Queen of the Year",...
Aproximativ 63.000 de persoane au participat la Festivalul "Peninsula" de la Târgu Mureş
Aproximativ 63.000 de persoane au participat la ediţia din acest an a Festivalului "Peninsula",...
Stiri Calde
Cele mai vizitate
VIDEO: Frumuseţe la Gala "Te pui cu Vara" (1039 vizite)
UPDATE: Mureş: 22 de persoane suspectate de infracţiuni economice, ridicate în urma unor descinderi (388 vizite)
Înapoi la lighean: Apa caldă, din nou sistată la Tîrgu Mureş (243 vizite)
VIDEO: Picasso, un terrier tibetan, best in show la Dracula Golden Trophy (242 vizite)
Adela Bocskor, reprezentanta României la "Miss Tourism Queen of the Year" din China a rămas fără bagaj la Beijing (234 vizite)
Ultimele Comentarii
Cei care au plecat, s-au despartit de aceasta meserie tocmai din cauza banilor, si vor urma si altii. ...
Surioara draga, suntem cu totii foarte mandri de tine! Te iubim mult!
Dute.. [acest comentariu a fost sters datorita limbajului injurios, lucru neacceptat pe tvmures.ro] ...
Eveniment
Eveniment
Eveniment
Eveniment
Eveniment
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Sport
Sport
Hirek
Hirek
Hirek
Hirek
Sanatate
Sanatate
Sanatate
Invatamant
Invatamant, Social
Invatamant
Social
Social
Social
Stiri calde
Stiri calde
Utile
Eveniment, Utile
Social, Utile
Divertisment
Divertisment
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Nationale
Economic
Economic
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Verde-n faţă
- 12:00 Confesional
- 13:00 Știrile TTM
- 13:25 No comment
- 13:30 Boutique
- 14:00 Viaţa satului mureşean
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 17:00 Festivalul internaţional de chitară
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Orizont (reluare)
- 19:00 Știrile TTM
- 19:30 Plaiuri mureșene (Reluare)
- 20:00 Film artistic: Codul Omega
- 21:50 Ştirile TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Vineri)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Reluare Vineri)
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Oraşului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan Apropiat
- 21:00 Business Ways
- 21:50 Frumoasele Oraşului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Luni)
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Oraşului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Orizont
- 21:50 Frumoasele Oraşului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Știrile TTM
- 18:55 Frumoasele Orașului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Sănătatea noastră
- 21:50 Frumoasele Orașului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Miercuri)
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Reluare Miercuri)
- 18:30 Știrile TTM
- 18:55 Frumoasele Orașului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan Apropiat
- 21:00 Info Arte
- 21:50 Frumoasele Orașului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Joi)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Orasului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Corazone
- 21:50 Frumoasele Orasului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Sambata
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal Esențial
- 14:00 Frumoasele Orașului
- 14:30 Corazone
- 15:15 Plaiuri Mureșene
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 16:50 No comment
- 17:00 Sănătatea noastră
- 17:50 No comment
- 18:00 Jurnal Esențial
- 19:00 Frumoasele Orașului
- 19:30 Infoarte
- 20:10 Film artistic
- 22:00 Te pui cu vara
Linkuri sponsorizate
www.Pomul.ro - anunturi locuri de munca
www.Pomul.ro - anunturi locuri de munca si anunturi generale din Romania. Daca vrei sa adaugi sau...
Vand pamant arabil
Vand pamant arabil 35 ari in zona Gh. Doja -Leordeni.Pret 2500 ron,negociabil.Relatii la tel....
vand site www.case-noi.info
de vanzare site-ul www.case-noi.info, astept oferte la telefon 0746646693
Sonorizari,Dj,Karaoke
PartyDj's ofera sonorizari, dj si karaoke pentru: nunti, evenimente corporate, evenimente...






Trimite unui prieten prin IM


Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti










