RECENZIE: Nicolae Băciuţ - "Înapoi, la viitor!"

de Mariana Cheţan

Cartea lui Nicolae Băciuţ, Înapoi, la viitor! (ed. Nico, 2010) se constituie într-o pledoarie pentru întoarcerea la normalitate şi la valorile morale fireşti.

Volumul este constituit din trei secţiuni - Linia de dialog, Raft şi Poiana lui Iocan- unde se regăsesc mărturisiri ale unor personalităţi culturale, consideraţii despre cărţi şi autorii acestora, reflecţii ale scriitorului Nicolae Băciuţ despre oameni şi situaţii cu care destinul l-a făcut să se intersecteze sau gânduri despre realitatea cotidiană.

Personalităţile intervievate de Nicolae Băciuţ au uneori opinii foarte tranşante despre realităţile din ziua de azi, ca de exemplu scriitorul George Filip, român emigrat în Canada, care afirmă că ceea ce s-a petrecut în 1989 în România poate fi catalogat drept ”involuţie”, că românii sunt „divizaţi de la origini”, iar comunismul a produs o imbecilizare în masă. Acelaşi George Filip recunoaşte însă franc faptul că nicăieri în lume nu este raiul pe pământ („Nu-i da, Doamne, omului, soarta emigrantului”).

Într-un alt interviu din „Linia de dialog”, scriitorul Valentin Marica pune degetul pe rana vieţii culturale mureşene, arătând înspre disoluţia valorilor, îndepărtarea de esenţe şi  înlocuirea „eleganţei intelectuale” şi a „cordialităţii” prin flecăreală şi indiferenţă. Din acelaşi interviu, aflăm cum comunismul i-a marcat şi lui Valentin Marica (la fel ca şi lui George Filip) destinul literar, căci autorul Liniei de contur mărturiseşte că ar fi rămas la Cluj (după absolvirea facultăţii), ca asistent universitar, alături de marii profesori clujeni pe care i-a avut ca dascăli, dacă nu i s-ar fi anulat dosarul în chiar ziua repartiţiei... Regăsim în interviu şi câteva afirmaţii ale lui Valentin Marica, ce coincid cu convingerile lui Nicolae Băciuţ şi anume că „Retragerea în turnul de fildeş e demult perimată”, iar „Întâlnirea permanentă a scriitorului cu publicul e obligatorie...”

Timpul în care trăim (sau poate vieţuim ar fi mai corect) este, în mod evident, neprielnic  nu numai scrisului sau cititului, ci actului cultural de orice natură. Şi  cine poate să vadă şi să înţeleagă mai bine aceste aspecte decât scriitorul însuşi, cel care nu numai că trebuie să simtă pulsul vieţii din jurul său şi să-l transforme în cuvânt scris, dar mai trebuie să şi păstreze contactul cu cititorul, prin cartea care trebuie dusă la editură, tipărită, plătită şi difuzată. Pe lângă volumul care trebuie să ajungă la cititor, scriitorul are nevoie de schimbul de idei, de efervescenţa intelectuală dată de reunirea creatorilor în diverse momente şi sub diferite forme ( festivaluri, concursuri, comemorări etc.)

Aceste idei constituie un fel de reţea subterană care circulă prin toată structura de profunzime a cărţii Înapoi, la viitor!, însă Nicolae Băciuţ nu se mulţumeşte să constate o stare de fapt („Secolul XX nu şi-a găsit nici ritmul, nici identitatea. Pluteşte în derivă”), ci vine cu propuneri, căci, se pare că în cazul lui, versul blagian „Fiu al faptei nu sunt” este infirmat, scriitorul fiind dublat de omul de acţiune... Tot din paginile cărţii aflăm că  Nicolae Băciuţ participă la întâlniri cu elevii din diferite  şcoli, că a fondat revista „Vatra veche” pe care o tipăreşte pe  banii lui, că a fondat, la Bistriţa, Clubul Internaţional de Cultură „Boema”, că a publicat la Editura „Nico” ( numai în anul 2009!) aproape 100 de cărţi (poezie, proză, publicistică, teatru, carte pentru copii, carte ştiinţifică) că participă la festivaluri, că jurizează concursuri, că face lansări de carte...

Se pare că „rezistenţa prin cultură” înseamnă altceva în ziua de azi decât înainte de 1989! Pornind de la o situaţie cunoscută ( literatura română este insuficient promovată peste hotare) Nicolae Băciuţ face câteva aprecieri referitoare la Premiul Nobel pentru literatură, care i-a fost atribuit Hertei Muller în 2009, între care şi constatarea  că un lucru e cert - dacă scriitoarea rămânea în România, şansele ei de a fi cunoscută şi recunoscută apoi peste hotare ar fi scăzut drastic.

Şi-atunci, ce măsuri concrete ar trebui întreprinse pentru ca lucrurile să înceapă să se mişte? Răspunsurile sunt risipite peste tot prin carte... ar trebui o politică energică şi coerentă de promovare  a literaturii române prin crearea de „şcoli” de traducători, prin publicarea acestor traduceri la edituri de prestigiu din lume, prin crearea unor site-uri dedicate scriitorilor români şi gestionarea acestora de către bibliotecile judeţene, prin revigorarea relaţiei scriitor - cititor cu ajutorul festivalurilor şi concursurilor...

Lucrurile îşi dezvăluie adevăratele înţelesuri atunci când sunt privite din interiorul fenomenului cultural, iar scriitorul şi omul de cultură Nicolae Băciuţ nu numai că vede şi înţelege ce se întâmplă, dar pune umărul pentru a aduce viitorul cu o clipă mai aproape.

Să nu ne întoarcem spre trecut, pare a spune autorul, să nu renunţăm la cultură, să nu renunţăm la spiritualitate, căci chiar dacă, ne  spune tot autorul, secolul XXI a început nu prea fericit, totuşi, „Şansa lui e să devină un secol cultural, unul care să scoată îngerul din om, nu maimuţa”. (Text aparut in Vatra Veche, martie 2010)