Conducerea VES Sighişoara a decis majorarea capitalului social cu 4,3 mil. lei, la 13,63 mil. lei
Conducerea VES Sighişoara (VESY) a decis majorarea capitalului social cu 4,3 milioane de lei, de la 9,33 milioane de lei la 13,63 milioane de lei, prin aport în numerar din partea acţionarilor, în baza delegării primite din partea adunării generale a acţionarilor în acest sens, a anunţat joi firma.
Operaţiunea va fi realizată prin emiterea a 43 de milioane de acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei pe unitate.
Fiecare acţionar va putea subscrie 0,46 acţiuni noi la un titlu deţinut, într-o perioadă de 31 de zile de la data publicării hotărârii Consiliului de Administraţie în Monitorul Oficial.
În cazul în care acţiunile oferite spre subscriere nu vor fi subscrise integral, titlurile rămase nesubscrise pot fi subscrise pro-rata, proporţional cu deţinerile raportate la data de înregistrare, iar valorile mobiliare care nu vor fi subscrise nici în a doua etapă vor fi anulate, se arată îoarntr-un comunicat al societăţii transmis, joi, Bursei.
VES a încheiat anul 2009 pe pierderi, consemnând un rezultat negativ de 2,5 milioane lei, după ce în anul precedent a avut un profit brut de 1,1 milioane lei. Cifra de afaceri a producătorului de sobe şi vase emailate a scăzut cu 18,9%, de la 51 milioane de lei în 2008 la 41,3 milioane de lei.
Cel mai mare acţionar al firmei este societatea de brokeraj WBS Securities, controlată de omul de afaceri Cristian Sima, cu 11,57% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi o persoană fizică, Idifta Bucur, care deţine 11,54% din titluri.
Preţul acţiunilor VES a crescut 0,75%, la 0,0675 lei pe unitate, în şedinţa de joi. La această cotaţie, capitalizarea firmei este de 6,29 milioane lei.
Economic [ultimele stiri]
FMI ne știe datoriile
Un document făcut public de către reprezentanţii Asociaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului...
Impozit dublu pentru maşinile cu peste 2.000 centrimetri cubi
Din 30 iunie 2010 s-a dublat impozitul pe mijloacele de transport cu capacitate cilindrică ce...
Mărirea TVA a generat isterii la sediul firmelor ce fac servisarea caselor de marcat
Doar două zile au avut la dispoziţie patronii de firme pentru a-şi modifica taxa pe valoare...
Firmele în picaj?
Creşterea taxei pe valoare adăugată la 24 % precum şi noile prevederi ale codului fiscal vor duce...
Salarii reduse, TVA ajustată
24 la sută. Atât va fi taxa pe valoarea adăugată începând cu data de 1 iulie. Creşterea cu cinci...
Credit la negru
Ingeniozitatea reprezentanţilor unei societăţi comerciale i-a lăsat mască pe comisarii Gărzii...
La Azomureş salariile au crescut cu 8%
Salariile de la Azomureş au crescut cu 8% de o lună, majorarea fiind prevăzută în contractul...
Idei de afaceri la incubator
A costat 2,5 milioane de euro şi va contribui la lansarea economiei judeţului Mureş, prin ajutatea...
Rabla, suplimentată cu încă 30.000 de vouchere
Programul de Reînoire al Parcului auto din România va putea fi suplimentat cu încă aproximativ...
Afaceriştii se implică în promovarea turismului mureşean
Iar asta o vor face cu ajutorul conferinţelor de business pe care le vor avea în diferite părţi...
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Pe locuri, fiţi gata, FOTBAL: Avancronica partidei FCM Târgu Mureş - FC Braşov (858 vizite)
Încă un stranier la BC MUREŞ, Jason Forte (662 vizite)
GSP lanseaza BOMBA: Dănciulescu, la un pas de FCM Tg. Mureş! (661 vizite)
Munca la negru a explodat (547 vizite)
Ultimele Comentarii
Misi draga prezentatoare mai "frumoasa" ca asta nu ai gasit?Unde e cea de anul trecut?Era o frumusete ...
Vrem sa zburam si noi si ne'am saturata sa mergem la Cluj asa ca dati la aia din Cluj aeroportul ca ...
De ce nu isi plateste primaria datoriile? Catre energomu / eon, catre aquaserv, catre electrica. Azi ...
Eveniment
Eveniment
Eveniment
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Hirek
Hirek
Hirek
Sanatate
Invatamant
Invatamant
Invatamant
Social
Social
Social
Stiri calde
Stiri calde
Social, Utile
Utile
Divertisment
Divertisment, Eveniment
Divertisment
Nationale
Economic
Economic, Stiri calde
Economic
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Verde-n faţă
- 12:00 Confesional
- 13:00 Știrile TTM
- 13:25 No comment
- 13:30 Boutique
- 14:00 Viaţa satului mureşean
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 17:00 Festivalul internaţional de chitară
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Orizont (reluare)
- 19:00 Știrile TTM
- 19:30 Plaiuri mureșene (Reluare)
- 20:00 Film artistic: Codul Omega
- 21:50 Ştirile TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Vineri)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Reluare Vineri)
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Oraşului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan Apropiat
- 21:00 Business Ways
- 21:50 Frumoasele Oraşului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Luni)
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Oraşului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Orizont
- 21:50 Frumoasele Oraşului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Știrile TTM
- 18:55 Frumoasele Orașului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Sănătatea noastră
- 21:50 Frumoasele Orașului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Miercuri)
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Reluare Miercuri)
- 18:30 Știrile TTM
- 18:55 Frumoasele Orașului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan Apropiat
- 21:00 Info Arte
- 21:50 Frumoasele Orașului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Joi)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Orasului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Corazone
- 21:50 Frumoasele Orasului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Sambata
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal Esențial
- 14:00 Frumoasele Orașului
- 14:30 Corazone
- 15:15 Plaiuri Mureșene
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 16:50 No comment
- 17:00 Sănătatea noastră
- 17:50 No comment
- 18:00 Jurnal Esențial
- 19:00 Frumoasele Orașului
- 19:30 Infoarte
- 20:10 Film artistic
- 22:00 Te pui cu vara
Ultimele stiri infoms.ro
Linkuri sponsorizate
Vand set monede ,,Pionerii Aviatiei" din anul 2001,executie proof;
Vand set monede ,,Pionerii Aviatiei" din anul 2001,executie proof;
-50 lei argint 999 la...
Vand mapa set monede in circulatie anul 2000,executie proof
Vand mapa set monede in circulatie anul 2000,executie proof.Pret 500 lei. Tel. 0745307070.
Vand set monede Jocurile Olimpice Atlanta-SUA 1996,a xxxvi-a olimpiada-inot,exe
Vand set monede Jocurile Olimpice Atlanta-SUA 1996,a xxxvi-a olimpiada-inot,executie...
Vand set monede Campionatul European de fotbal-Anglia 1996,executie proof:
Vand set monede Campionatul European de fotbal-Anglia 1996,executie proof:
-100 lei argint 925 la...






Trimite unui prieten prin IM


Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti









