Interes pentru agricultura
Creşte interesul mureşenilor pentru agricultură. De la un an la altul, potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală numărul hectarelor rămase nelucrate în judeţ este tot mai restrâns. Anul acesta, doar 20 la sută din terenul arabil din judeţ a rămas în paragină, faţă de anii anteriori când cifrele atingeau aproape 50 de procente.
România şi-ar putea tripla exporturile, potrivit economiştilor, putând asigura necesarul de consum pentru circa patru Românii, dacă ar atinge productivitatea medie la nivel european.
"Într-adevăr, în condiţiile în care, în România, s-ar produce cât produc nemţii sau francezii, pe întreaga suprafaţă ar fi posibil, Germania în medie, între 7-8 mii kg/ha, iar România în jur de 3-4mii kg/ha. Deci există zone unde putem obţine producţii foarte bune." Liviu Timar – dir. exec. DADR Mureş
Şi la nivelul judeţului, străinii sunt cei care îi determină pe agricultori să-şi cultive terenurile.
"La nivelul judeţului Mureş, din 222 mii ha teren arabil, constant în ultimii ani rămâneau nelucrate un număr de 43 mii ha, ceea ce reprez 19-20% din suprafaţa arabilă. Pentru prima dată, în 2011, suprafaţa nelucrată a scăzut sub 40 mii ha. Acest lucru se datorează şi presiunii pe care o fac străinii care prin intermediari sau firme, cumpără teren la nivelul judeţului Mureş." Liviu Timar – dir. exec. DADR Mureş
Reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că judeţul Mureş are un teren propice pentru cultivarea pomilor fructiferi.
Economic [ultimele stiri]
Semne bune anul are
Precipitaţiile din ultima perioadă şi temperaturile favorabile i-au scos pe fermierii mureşeni la...
Femeile dau atacul în afaceri
Aproximativ 30 de mureşence vor participa la un curs de iniţiere în afaceri şi obţinerea unui...
Certificatul energetic, obligatoriu
Guvernul României a trimis spre discuţie în Parlament un proiect de lege care prevede că nici un...
Alte declaraţii depuse online
Începând cu data de 4 ianuarie 2012, pentru perioade de raportare începând cu decembrie 2011,...
Economia judeţului e pe plus
Creşterea economică naţională este resimţită şi la nivelul judeţului Mureş, cel puţin statistic...
Avantaje pentruangajarea unui fost deţinut
Câteva luni sau ani petrecuţi în penitenciar duc la aceeaşi problemă pentru foştii deţinuţi....
Interes pentru agricultura
Creşte interesul mureşenilor pentru agricultură. De la un an la altul, potrivit reprezentanţilor...
Creşte numărul contractelor de muncă înregistrate
În luna iunie la nivelul judeţului Mureş au fost înregistrate aproape 5000 de contracte. Tot în...
Investitorii chinezi, interesaţi să-şi deschidă firme în judeţul Mureş
Oamenii de afaceri chinezi nu vor face investiţii majore în România, pentru că statul nu mai oferă...
Bani pentru micii întreprinzători
Dacă aveţi sub 250 de angajaţi, cel puţin 1 an de activitate în domeniul meşteşugăritului - puteţi...
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Start la campania electorală! (295 vizite)
Atenţie la căpuşe! (225 vizite)
UBB, exemplu pentru UMF (217 vizite)
Tragere la sorţi la BEJ (202 vizite)
Colaborare între spitale (196 vizite)
Ultimele Comentarii
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
Eveniment
Eveniment, Stiri calde
Eveniment
Eveniment
Eveniment, Invatamant
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Sport
Sport
Sport
Sport
Sport
Hirek
Hirek
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Sanatate
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Social
Eveniment, Social
Eveniment, Social, Stiri calde
Eveniment, Social
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Utile
Eveniment, Utile
Divertisment, Eveniment, Stiri calde
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Nationale, Politica/Administratie
Invatamant, Nationale
Nationale
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Stiri calde
Economic, Eveniment, Stiri calde
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 10:30 Adevaruri biblice (R)
- 11:00 Viata satului muresean (R)
- 13:00 Jurnal esential
- 14:00 AMICAL DUMINICAL
- 18:00 ARENA SPORT (R)
- 19:00 JURNAL ESENTIAL
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 FILM
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv (Direct)
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM (Direct)
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
- 19:10 NO COMMENT
- 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
- 20:00 Stirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Carte de Vizită
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Arena Sport
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Direct)
- 18:30 Arena Sport
- 19:25 Plan apropiat
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 SANATATEA NOASTRA
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Sanatatea Noastra
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Documentar
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Documentar
- 19:25 Plan apopiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 PLAIURI MURESENE
- 21:00 ORIZONT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Sambata
- 10:30 Adevaruri biblice
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal esenţial
- 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
- 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
- 19:00 Jurnal esenţial
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
- 21:20 PLAIURI MUREŞENE
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
Ultimele stiri infoms.ro
CONSULTANTA FINANCIARA
Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...
Vand Casa Seleus,comuna Danes
Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...
VAND TRACTOARE JOHN DEERE
VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...
doresc angajare
sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara



Trimite unui prieten prin IM


Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti




Pagina 1 din 1 1
16 May 2012
Linshaoying0515Depending on who is your
Coach Store Online
market, you should really consider adding coupon codes into yourLouis Vuitton Outlet
. The majority of the commercial wholesale or discount relatedCoach Purse Outlet
just provide the regular retail price or a discount already integrated. There are certainCoach Purses Outlet
carts that already have this featured integrated into theCoach Store Online Outlet
. For example, not only it can help you increase yourCoach Outlet Stores
, setting one of those systems in your domainLouis Vuitton Handbags
and website could help you save even moreLouis Vuitton
as these systems usually carry more features and benefits from anCoach Outlet Store Online
panel. Adding a coupon discount depending on who yourCoach Purses
market is could probably benefit your overall revenues starting fromCoach Outlet Store
one. One of the ways you can integrate coupons into yourCoach Purse
is by using it on your pre-checkout area whereCoach Outlet
are counting all their products into the system. Having a coupon code of let’s say for good of example, a 15% discount which is usually regular with topLouis Vuitton Purses
, can provide you a boost in shopping cartLouis Vuitton Outlet
if you don’t mention coupon discounts in theCoach Outlet Online
place. One of the strategies you can use is setting up aCoach Handbags
within your shopping cart that can track the I.P address of yourCoach Outlet Handbags
by a set amount of minutes and have the shopping extendCoach Outlet Store Online
amount of discount in a form of a discount by inserting a specialCoach Bags
for a given day. Not only will your customers be happier, you’ll have lessCoach Online Outlet Store
cart abandonment and if your customer selected 5-10 products he would probably decrease the amounts ofCoach Store Online
to delete and leave out for later.Pagina 1 din 1 1