Carpathian Adventure: Aventura s-a terminat, rămân amintirile
Încă o ediţie a concursului de aventură Carpathian Adventure s-a încheiat. În acest an 18 echipaje şi-au testat limitele în Munţii Apuseni. Concursul a debutat în 10 august. După 44 de ore şi 31 de minute echipa Aconcagua din Bucureşti a trecut linia de sosire.
18 echipe din România, Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova s-au aliniat la startul celei de-a 11-a ediţii a concursului Carpathian Adventure. Motto-ul acestei ediţii a fost „Vaporul este în siguranţă în port, dar nu cu acest scop se construiesc vapoarele”. Traseul de 225 kilometri din Munţii Trascăului şi Gilău a dovedit asta.
„Traseul acesta nu a fost chiar aşa de dificil din punct de vedere al zonei, însă această zonă în Munţii Trascăului şi Gilăului, se află în Munţii Apuseni a căror caracteristici este că au văi adânci şi diferenţe de nivel foarte mari”, a spus Vajda György, organizator.
Echipajele au avut de parcurs 5 probe, tura montană, plutăritul, speologia, coborârea cu coarda şi traseul cu bicicletă. A fost primul an în care participanţii au avut de trecut peste o probă speologică. Peştera care ta trebuit parcursă a fost Peştera Poarta Zmeilor. O altă noutate a acestei ediţii a fost aceea că proba de plutărit s-a desfăşurat pe râul Arieş şi nu pe un lac. Faţă de alţi ani, acum parcă şi vremea a ţinut cu echipajele.
„În prima zi, la traseul de bicicletă a fost ceaţă şi s-au întâmpinat greutăţi la unele echipe. Câteva echipe s-au pierdut pentru că unele zone sunt împădurite şi marcajele nu sunt chiar bune”, a adaugat Vajda György.
Pe parcursul traseului 5 echipe au decis să abandoneze competiţia, celelalte 13 au trecut linia de sosire. Cei mai rapizi au fost membrii echipei Aconcagua din Bucureşti, care au parcurs traseul în 44 de ore şi 31 de minute. După numai 19 minute au ajuns şi cei de la echipa Fata Babei şi Noi Doi, tot din Bucureşti. Câştigătorii au primit premii constând în echipamente sportive.
SUSŢINEM
PUBLICITATE
Eveniment [ultimele stiri]
Campanie anti-mită electorală
Romii din cartierul mureşean Valea Rece au fost vizitaţi joi dimineaţă de mai mulţi poliţişti şi...
Licitaţie pentru apartamente
Primăria Tîrgu-Mureş devine dezvoltator imobiliar şi asta pentru că va organiza o licitaţie pentru...
Demersuri pentru Oraşul Ştiinţific
Consilierii municipali au votat joi în cadrul unei şedinţe extraordinare o modificare a...
Bilanţ de campanie
Organizaţia „Salvaţi Copiii” a prezentat joi câteva rezultate ale campaniei „Creştem împreună”,...
Muncă răsplătită la Tîrgu-Mureş
Profesorul universitar doctor al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babes Bolyai, Virgil...
Porţi deschise la UMF
Peste 300 de elevi din clasele terminale vor vizita joi şi vineri Universitatea de Medicină şi...
Alegeri amânate la aeroport
Concursul pentru desemnarea preşedintelui şi a membrilor Consiliului de Administraţie a...
Apostu rămâne în arest
Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj Napoca, rămâne în arest. Asta a decis miercuri...
Înscrieri la Swimathon
Mureşenii care ştiu să înoate şi vor să se implice în problemele comunităţii sunt aşteptaţi să se...
Noaptea Muzeelor
Expoziţii, lansări de carte, ateliere de creaţie pentru copii proiecţii 3D, concursuri şi concerte....
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Start la campania electorală! (295 vizite)
Atenţie la căpuşe! (225 vizite)
UBB, exemplu pentru UMF (217 vizite)
Tragere la sorţi la BEJ (202 vizite)
Colaborare între spitale (196 vizite)
Ultimele Comentarii
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
Eveniment
Eveniment, Stiri calde
Eveniment
Eveniment
Eveniment, Invatamant
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Sport
Sport
Sport
Sport
Sport
Hirek
Hirek
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Sanatate
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Social
Eveniment, Social
Eveniment, Social, Stiri calde
Eveniment, Social
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Utile
Eveniment, Utile
Divertisment, Eveniment, Stiri calde
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Nationale, Politica/Administratie
Invatamant, Nationale
Nationale
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Stiri calde
Economic, Eveniment, Stiri calde
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 10:30 Adevaruri biblice (R)
- 11:00 Viata satului muresean (R)
- 13:00 Jurnal esential
- 14:00 AMICAL DUMINICAL
- 18:00 ARENA SPORT (R)
- 19:00 JURNAL ESENTIAL
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 FILM
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv (Direct)
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM (Direct)
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
- 19:10 NO COMMENT
- 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
- 20:00 Stirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Carte de Vizită
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Arena Sport
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Direct)
- 18:30 Arena Sport
- 19:25 Plan apropiat
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 SANATATEA NOASTRA
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Sanatatea Noastra
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Documentar
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Documentar
- 19:25 Plan apopiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 PLAIURI MURESENE
- 21:00 ORIZONT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Sambata
- 10:30 Adevaruri biblice
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal esenţial
- 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
- 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
- 19:00 Jurnal esenţial
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
- 21:20 PLAIURI MUREŞENE
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
Ultimele stiri infoms.ro
CONSULTANTA FINANCIARA
Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...
Vand Casa Seleus,comuna Danes
Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...
VAND TRACTOARE JOHN DEERE
VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...
doresc angajare
sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara



Trimite unui prieten prin IM





Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti



