Nici pro, nici contra separării UMF
Candidaţii la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş au fost nevoiţi să răspundă astăzi întrebării care îi frământă pe cadrele didactice universitare. Şi anume ce vor face în cazul separării universităţii în două secţii, română şi maghiară. Singura care a dat un răspuns clar la această întrebare a fost prorectorul ştiinţific al UMF, prof. univ. dr Klara Brânzaniuc.
Medicul Benedek Imre le-a lansat o întrebare celor trei candidaţi la funcţia de rector al UMF, şi anume prorectorului ştiinţific al UMF, prof. dr. Klara Brânzaniuc, decanului Facultăţii de Medicină Generală, prof. dr. Leonard Azamfirei, şi şefului Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, prof. dr. Tiberiu Băţagă. O întrebare aşteptată de către mulţi dintre cei din sală.
„ Dacă vedeţi că universitatea poate să aibă oficializat o formă pe care prevede legea şi dumneavoastră spuneţi care e aia, predare în limba maghiară. Dacă da, în cât timp vedeţi realizabil?”, a intrebat prof. univ. dr. Benedek Imre, şef Clinica de Cardiologie.
Rând pe rând, cei trei candidaţi au dat răspunsuri care să nu îi dezavantajeze nici în faţa alegătorilor maghiari şi nici în faţa celor români. Prorectorul UMF a precizat însă că separarea UMF nu este posibilă fără respectarea legii.
„ Alte aspecte privind organizare programelor în afara contextului integral al Legii Învăţământului al cerinţelor de acreditare şi autorizare, fără o stabilire a tuturor cerinţelor de număr cadre didactice, studenţi şi de intregare a calităţii şi evaluării cerinţelor şi o parte din ele chiar le-am detaliat nu cred că este posibil”, a raspuns prima prof. dr. Klara Brânzaniuc, candidată.
„ Noi trebuie să ne gândim ce este mai bine pentru noi toţi. Da? Şi în contextul acesta trebuie să rezolvăm problema”, a spus si prof. dr. Tiberiu Băţagă.
„ Pentru mine un semnal de bună credinţă din partea cadrelor de limba maghiară ar fi acela că reintră în sistem şi pe urmă discutăm iar un semnal de bună credinţă dintre cei de limba română care ţine de mine, personal, este legat de faptul că aş putea să le ofer credibilitatea unui dialog serios”, a adaugat prof. dr. Leonard Azamfirei, candidat.
La întrebarea adresată de către Benedek Imre a răspuns şi rectorul care în câteva zile îşi va încheia mandatul, prof. univ. dr Constantin Copotoiu. Acesta a precizat că nu va lua niciodată o decizie în urma unei înţelegeri politice.
SUSŢINEM
PUBLICITATE
Eveniment [ultimele stiri]
Campanie anti-mită electorală
Romii din cartierul mureşean Valea Rece au fost vizitaţi joi dimineaţă de mai mulţi poliţişti şi...
Licitaţie pentru apartamente
Primăria Tîrgu-Mureş devine dezvoltator imobiliar şi asta pentru că va organiza o licitaţie pentru...
Demersuri pentru Oraşul Ştiinţific
Consilierii municipali au votat joi în cadrul unei şedinţe extraordinare o modificare a...
Bilanţ de campanie
Organizaţia „Salvaţi Copiii” a prezentat joi câteva rezultate ale campaniei „Creştem împreună”,...
Muncă răsplătită la Tîrgu-Mureş
Profesorul universitar doctor al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babes Bolyai, Virgil...
Porţi deschise la UMF
Peste 300 de elevi din clasele terminale vor vizita joi şi vineri Universitatea de Medicină şi...
Alegeri amânate la aeroport
Concursul pentru desemnarea preşedintelui şi a membrilor Consiliului de Administraţie a...
Apostu rămâne în arest
Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj Napoca, rămâne în arest. Asta a decis miercuri...
Înscrieri la Swimathon
Mureşenii care ştiu să înoate şi vor să se implice în problemele comunităţii sunt aşteptaţi să se...
Noaptea Muzeelor
Expoziţii, lansări de carte, ateliere de creaţie pentru copii proiecţii 3D, concursuri şi concerte....
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Start la campania electorală! (295 vizite)
Atenţie la căpuşe! (225 vizite)
UBB, exemplu pentru UMF (217 vizite)
Tragere la sorţi la BEJ (202 vizite)
Colaborare între spitale (196 vizite)
Ultimele Comentarii
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
Eveniment
Eveniment, Stiri calde
Eveniment
Eveniment
Eveniment, Invatamant
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Sport
Sport
Sport
Sport
Sport
Hirek
Hirek
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Sanatate
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Social
Eveniment, Social
Eveniment, Social, Stiri calde
Eveniment, Social
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Utile
Eveniment, Utile
Divertisment, Eveniment, Stiri calde
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Nationale, Politica/Administratie
Invatamant, Nationale
Nationale
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Stiri calde
Economic, Eveniment, Stiri calde
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 10:30 Adevaruri biblice (R)
- 11:00 Viata satului muresean (R)
- 13:00 Jurnal esential
- 14:00 AMICAL DUMINICAL
- 18:00 ARENA SPORT (R)
- 19:00 JURNAL ESENTIAL
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 FILM
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv (Direct)
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM (Direct)
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
- 19:10 NO COMMENT
- 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
- 20:00 Stirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Carte de Vizită
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Arena Sport
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Direct)
- 18:30 Arena Sport
- 19:25 Plan apropiat
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 SANATATEA NOASTRA
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Sanatatea Noastra
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Documentar
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Documentar
- 19:25 Plan apopiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 PLAIURI MURESENE
- 21:00 ORIZONT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Sambata
- 10:30 Adevaruri biblice
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal esenţial
- 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
- 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
- 19:00 Jurnal esenţial
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
- 21:20 PLAIURI MUREŞENE
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
Ultimele stiri infoms.ro
CONSULTANTA FINANCIARA
Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...
Vand Casa Seleus,comuna Danes
Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...
VAND TRACTOARE JOHN DEERE
VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...
doresc angajare
sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara



Trimite unui prieten prin IM





Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti



