Zilele târgumureşene 2011, programul complet

de Titus Ilovan

23 mai 2011 11:18 Categoria: Eveniment

Concerte, activităţi sportive, evenimente culturale şi multă distracţie. De luni încep zilele târgumureşene. Capul de afiş în acest an este prezenţa în oraşul florilor a reginei disco a anilor 80, Sandra. Preţ de şapte zile târgumureşenii au de unde alege.

Luni, 23 mai, au loc activităţi sportive, spectacole de teatru şi aniversare a 10 ani de activitate – Teatrul Scena. De la ora 20, Teatrul de vară va găzdui Spectacolul Miss Tîrgu Mureş. Marţi se continuă cu activităţi sportive expoziţii, teatru dar şi o seară de romanţe maghiare la Sala Mare a Palatului Culturii. Din programul zilei de miercuri vă amintim decernarea titlului ,,Pro Urbe,, la Palatul Culturii – Sala de oglinzi, de la ora 17.00, dar şi un spectacol de divertisment la Teatrul de vară. Joi, la 18.30 se deschide programul Cetate, cu Festivalul Internaţional de Folclor. Acesta continuă  vineri de la ora 14.00. Tot vineri între 15-20.00 se inaugurează aleea de sănătate Platoul Corneşti. De la 19 puteţi alege Turneul Stradivarius – Alexandru Tomescu, Sala la spectacole a Centrului Cultural ,,Mihai Eminescu, teatru- ,,Îmblânzirea scorpiei,,- William Shakespeare- lb maghiară –Sala mare a Teatrului National sau spectacolul aniversar Liszt Ferencz – 200 ani, sala de spectacole a Ansamblului Mureşul. Sâmbătă continuă la  Cetate Festivalul International de Folclor dar şi alte concerte. Duminică, de la 16:00, începe în cetate programul artistic  cu capul de afiş, Sandra de la ora 18.00. Zilele târgumureşene se încheie cum altfel decât cu un foc de artificii.

Descarca Program general

Descarca Program - scena Cetate

Descarca Program - Casa de Cultura "Mihai Eminescu"

DEscarca Program - Teatrul de vara

 

Numar de vizite: 1358
Trimite articolul pe e-mail
Trimite articolul pe unul din site-urile de mai jos

Bookmark and Share
1 Mesajul tau:

Pagina 1 din 1 1

Ollie a spus
31 Dec 2011

Grade A stuff. I'm unquestioalnby in your debt.

Pagina 1 din 1 1

Spune-ti parerea:

camp obligatoriu

camp obligatoriu

camp optional

If you can't read the word, click here.
CAPTCHA image for SPAM prevention


Noteaza acest articol:
 
Numar de voturi: 2 Media voturilor: 10.00
   

SUSŢINEM

ISTRATE - Vreau sa traiesc!

PUBLICITATE

Eveniment [ultimele stiri]

Campanie anti-mită electorală

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Romii din cartierul mureşean Valea Rece au fost vizitaţi joi dimineaţă de mai mulţi poliţişti şi...

Licitaţie pentru apartamente

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment, Stiri calde

Primăria Tîrgu-Mureş devine dezvoltator imobiliar şi asta pentru că va organiza o licitaţie pentru...

Demersuri pentru Oraşul Ştiinţific

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Consilierii municipali au votat joi în cadrul unei şedinţe extraordinare o modificare a...

Bilanţ de campanie

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a prezentat joi câteva rezultate ale campaniei „Creştem împreună”,...

Muncă răsplătită la Tîrgu-Mureş

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment, Invatamant

Profesorul universitar doctor al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babes Bolyai, Virgil...

Porţi deschise la UMF

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment, Invatamant

Peste 300 de elevi din clasele terminale vor vizita joi şi vineri Universitatea de Medicină şi...

Alegeri amânate la aeroport

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Concursul pentru desemnarea preşedintelui şi a membrilor Consiliului de Administraţie a...

Apostu rămâne în arest

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj Napoca, rămâne în arest. Asta a decis miercuri...

Înscrieri la Swimathon

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Mureşenii care ştiu să înoate şi vor să se implice în problemele comunităţii sunt aşteptaţi să se...

Noaptea Muzeelor

17 mai 2012   | Categoria: Eveniment

Expoziţii, lansări de carte, ateliere de creaţie pentru copii proiecţii 3D, concursuri şi concerte....

Stiri Calde

Cele mai vizitate

Cele mai votate

Ultimele Comentarii

sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...

sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...

sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...

Sumarul Stirilor tvmures.ro - Abonează-te la RSS

Eveniment, Sanatate

Eveniment, Sanatate

Eveniment, Sanatate

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Horoscopul Zilei


Berbec Taur
Gemeni Rac
Leu Fecioară
Balanţă Scorpion
Săgetător Capricorn
Vărsător Peşti
Trimite stire

Urmărește-ne

Tvmures pe Twitter Tvmures pe Facebook Tvmures pe Youtube

Programul TTM

  • Duminica
    • 10:30 Adevaruri biblice (R)
    • 11:00 Viata satului muresean (R)
    • 13:00 Jurnal esential
    • 14:00 AMICAL DUMINICAL
    • 18:00 ARENA SPORT (R)
    • 19:00 JURNAL ESENTIAL
    • 20:00 ORIZONT
    • 20:30 FILM
    • 22:00 TELENEWS
    • 9:57 AZI LA TTM
  • Luni
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv (Direct)
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv (Reluare)
    • 17:30 Ştirile TTM (Direct)
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
    • 19:10 NO COMMENT
    • 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
    • 20:00 Stirile TTM
    • 20:25 SPORT, METEO
    • 20:30 Carte de Vizită
    • 21:20 NO COMMENT
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 22:00 TELENEWS
  • Marti
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Sportélet
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv
    • 17:30 Știrile TTM
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
    • 19:25 Plan apropiat (Reluare)
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:30 Arena Sport
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 22:00 TELENEWS
  • Miercuri
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Sportelet (Reluare)
    • 17:30 Ştirile TTM
    • 17:55 Plan apropiat (Direct)
    • 18:30 Arena Sport
    • 19:25 Plan apropiat
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:30 SANATATEA NOASTRA
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 22:00 TELENEWS
  • Joi
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv
    • 17:30 Știrile TTM
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Sanatatea Noastra
    • 19:25 Plan apropiat (Reluare)
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:25 SPORT, METEO
    • 20:30 Documentar
    • 21:20 NO COMMENT
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 21:50 SPORT, METEO
    • 22:00 TELENEWS
  • Vineri
    • 16:00 Hírek
    • 16:15 Objektiv
    • 16:50 Hírek
    • 17:00 Objektiv
    • 17:30 Ştirile TTM
    • 17:55 Plan apropiat
    • 18:30 Documentar
    • 19:25 Plan apopiat (Reluare)
    • 20:00 Ştirile TTM
    • 20:30 PLAIURI MURESENE
    • 21:00 ORIZONT
    • 21:30 ŞTIRILE TTM
    • 21:50 SPORT, METEO
    • 22:00 TELENEWS
  • Sambata
    • 10:30 Adevaruri biblice
    • 11:00 Viaţa satului mureşean
    • 13:00 Jurnal esenţial
    • 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
    • 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
    • 19:00 Jurnal esenţial
    • 20:00 ORIZONT
    • 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
    • 21:20 PLAIURI MUREŞENE
    • 22:00 TELENEWS
    • 9:57 AZI LA TTM

Reclama ta aici

teatru 74

CONSULTANTA FINANCIARA

16 noiembrie 2011   | Categoria: Servicii / Piata muncii

Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...

Vand Casa Seleus,comuna Danes

25 octombrie 2011   | Categoria: Imobiliare

Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...

VAND TRACTOARE JOHN DEERE

14 octombrie 2011   | Categoria: Auto / Transporturi

VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...

doresc angajare

02 iulie 2011   | Categoria: Servicii / Piata muncii

sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara

PUBLICITATE

Fotograf profesionist

 

 

Parteneri Media

design si implementare Reea, construit pe Typo3