Bălăceala la lighean continuă
Locuitorii din Tîrgu-Mureş nu au apă caldă din 13 iulie. Marea distracţie de fiecare dimineaţă e bălăceala la lighean, iar cea de peste zi este dată de zgomotul de şantier din fiecare bloc. Aproape că nu există bloc în care să nu se pună de zor centrale termice. Toată lumea spune că se caută soluţii, însă priorităţile responsabililor par a fi altele. Politicienii profită însă de acest lucru şi încearcă atragerea de capital. Se pare că toată lumea are o treabă, alta decât soluţii pentru ca locuitorii să se poată spăla normal şi civilizat. Cu apă caldă.
Deputatul liberal Ciprian Dobre a criticat marţi conducerea municipalităţii pentru că nu găseşte soluţii pentru ca locuitorii să aibă din nou apă caldă. Remarcă la care edilii ar da eterna replică: guvernul Tăriceanu nu a dat banii pentru subvenţii, Primăria nu a plătit la Energomur, iar Energomur nu a plătit la E.ON Gaz. Oalele sparte de cine ştie cine le plătesc însă consumatorii. Majoritatea cu cheltuielile plătite la zi. Politicienii profită însă de situaţie.
"Faptul că unii cetățeni din Municipiul Tîrgu Mureș, reședință de judet , nu au apă caldă iar alții nu au nici apă rece este de-a dreptul jenant. Cred că au trecut cele 45 de zile de care ne vorbea executivul primăriei , se împlinesc imediat 60 de zile. Cred că ar trebui rapid să se facă un referendum pe această temă, încotro merge strategia termică a acestui municipiu și cred că cineva ar trebui să răspundă pentru acest lucru." , Ciprian Dobre, deputat PNL
Conducerea municipalităţii amână de la o săptămână la alta să spună clar care este situaţia. Dacă se închide Energomur de tot sau, dacă s-a ajuns la o înţelegere cu E.ON. Reprezentanţii Primăriei pun aceeaşi placă.
„Pot să vă informez că suntem în negocieri avansate cu reprezentanţii de la E.On Gaz. Urmează ca această problemă, foarte importantă de altfel pentru locuitorii oraşului, să fie luat în discuţii şi în cadrul şedinţei de consiliu de joi. Se caută în continuare soluţii pentru remedierea, cât mai repede cu putinţă a acestei probleme” , Aurel Trif, purtător de cuvânt Primăria Tg Mureş
Se pare că oamenii s-au resemnat. Deocamdată mai merg la un meci al FCM sau la ştrand şi se declară încântaţi de realizările municipalităţii făcute pe banii lor. În curând însă vin facturile fără subvenţii.Atunci şi bălăceala la lighean va deveni un lux.
Politica/Administratie [ultimele stiri]
Şosele primesc asfalt
50 de km de drumuri vor fi asfaltate în această toamnă după ce autoritatea judeţeană a obţinut...
Dobre: Aceasta remaniere e ca si cum ai da cu spray impotriva tantarilor contra unui roi de lacuste
Remanierea pe care actualul Guvern intenţionează să o facă seamănă cu a lupta împotriva unui roi de...
Primul pas spre parteneriat între aeroporturile din Tîrgu Mureş şi Cluj Napoca
Astăzi a avut loc prima întâlnire între conducerea Consiliului Judeţean Mureş şi cea a Consiliului...
Despre remaniere la Peninsula
Vicepremierul Marko Bela va contribui la modificarea prevederilor legii drepturilor de autor. Odată...
Rectificare negativă a bugetul judeţean
Cu toate că sperau ca banii colectaţi din reducerile de salarii precum şi prin renunţarea la peste...
Cu ochii pe pădure
Povestea drumului de legătură între cartierele Tudor şi Cornişa prin pădurea de pe Platoul Corneşti...
Pacientul român-dramă
Politicienii alungă medicii buni din ţară. Cei care se formează în sistemul nou creat sunt slab...
Semnături anti-guvern pe străzile din Mureş
Tinerii social-democraţi din toată ţara s-au mobilizat împotriva Guvernului Boc. Aceştia adună...
Transfer la municipiu
Reprezentanţii Primăriei Tîrgu Mureş au anunţat printr-un comunicat de presă remis unei părţi a...
Primul candidat pentru Energomur
Facturile la energie termică ale târgumureşenilor ar fi mai mici, dacă o firmă din Ungaria ar...
Stiri Calde
Cele mai vizitate
FOTO: Adela Bocskor va reprezenta România la "Miss Tourism Queen of the Year" din China (649 vizite)
Lotul BC Mures, prezentat oficial (420 vizite)
Noutăţi FCM: Alin Artimon la conducerea tehnică (UPDATE) (359 vizite)
FALUB DEMIS - Claudiu Maior: "De ce să îl demitem? Pentru că echipa mai trebuie să şi bată" (270 vizite)
VIDEO: TE PUI CU VARA trage cortina. Cu o gală ce va desemna FRUMOASA WEEKENDULUI 2010 (266 vizite)
Ultimele Comentarii
Nu imi amintesc sa fi fost vreodata sistata caldura in Targu Mures. Au fost episoade cu sistarea apei ...
FARA ARTIMON!DUCETI UN ANTRENOR COMPETENT,NU VA MAI PERMITETI SA GRESITI,O ALTA GRESEALA AR FI FATALA ...
Remanierea guvernului este necesara pentru ca sunt destui ministri care nu stiu ce vorbesc si nici nu ...
Divertisment, Eveniment
Eveniment
Eveniment, Politica/Administratie
Divertisment, Eveniment
Eveniment, Politica/Administratie
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Hirek
Hirek
Hirek
Hirek
Sanatate
Sanatate
Sanatate
Invatamant
Eveniment, Invatamant
Social
Social
Social
Stiri calde
Eveniment, Utile
Social, Utile
Utile
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Divertisment
Divertisment
Nationale
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Verde-n faţă
- 12:00 Confesional
- 13:00 Știrile TTM
- 13:25 No comment
- 13:30 Boutique
- 14:00 Viaţa satului mureşean
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 17:00 Festivalul internaţional de chitară
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Orizont (reluare)
- 19:00 Știrile TTM
- 19:30 Plaiuri mureșene (Reluare)
- 20:00 Film artistic: Codul Omega
- 21:50 Ştirile TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Vineri)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Reluare Vineri)
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Oraşului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan Apropiat
- 21:00 Business Ways
- 21:50 Frumoasele Oraşului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Luni)
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Oraşului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Orizont
- 21:50 Frumoasele Oraşului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Știrile TTM
- 18:55 Frumoasele Orașului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Sănătatea noastră
- 21:50 Frumoasele Orașului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Miercuri)
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Reluare Miercuri)
- 18:30 Știrile TTM
- 18:55 Frumoasele Orașului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan Apropiat
- 21:00 Info Arte
- 21:50 Frumoasele Orașului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare Joi)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Ştirile TTM
- 18:55 Frumoasele Orasului
- 19:00 Te pui cu vara
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 Plan apropiat
- 21:00 Corazone
- 21:50 Frumoasele Orasului
- 22:00 Te pui cu vara
-
Sambata
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal Esențial
- 14:00 Frumoasele Orașului
- 14:30 Corazone
- 15:15 Plaiuri Mureșene
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 16:50 No comment
- 17:00 Sănătatea noastră
- 17:50 No comment
- 18:00 Jurnal Esențial
- 19:00 Frumoasele Orașului
- 19:30 Infoarte
- 20:10 Film artistic
- 22:00 Te pui cu vara
Linkuri sponsorizate
vand site www.case-noi.info
de vanzare site-ul www.case-noi.info, astept oferte la telefon 0746646693
Sonorizari,Dj,Karaoke
PartyDj's ofera sonorizari, dj si karaoke pentru: nunti, evenimente corporate, evenimente...
Sonorizari,Dj,Karaoke
PartyDj's ofera sonorizari, dj si karaoke pentru: nunti, evenimente corporate, evenimente...
Domeniu .RO gratuit de la www.heliomedia.ro
www.heliomedia.ro - Inregistrare domeniu .RO gratuit pe viata, domeniu .eu gratuit, domeniu .com...






Trimite unui prieten prin IM



Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti












Pagina 1 din 1 1
29 Jul 2010
De ce nu isi plateste primaria datoriile? Catre energomu / eon, catre aquaserv, catre electrica. Azi maine ramanem fara iluminat stradal pt ca primaria nu isi plateste datoriile.
Probabil are nevoie de bani pt FCM.
Iar boschetarii din Consiliul Local, acele maimute imbuibate care primesc bani/spaga pentru o hotarare sau alta ar trebui plimbati in pielea goala prin centru sa rada lumea de ei.
Niste viermi nenorociti care trebuie batuti bine
29 Jul 2010
Anonimule... ori esti neinformat peste masura, ori esti un pupincurist de-al lui Zeus Florea & co! Pai mai idiotule tu daca mergi ca tot taranu la Real, aia iti dau ceva fara sa platesti? Sau banca te amana pana la infinit daca nu-ti platesti ratele?
28 Jul 2010
Pai cine altu' sa se bucure decat dobre...normal ca el altceva nu stie sa faca decat sa critice...hai mai lasa'ne dobre si vazi'ti tu de ale tale...cat despre apa calda...da e o adevarata aventura sa te balacesti in lighean:)))>..dar ce sa facem daca EON gaz Roamania asta vrea???...Cum vor ei nu se poate asa ca...noi induram...sa speram ca se va ajunge la o intelegere cu ei cat mai repede.
Pagina 1 din 1 1