Ameninţări în PC Mureş
Conducerea filialei mureşene a Partidului Conservator a anunţat astăzi că în cazul în care conservatorii vor avea un candidat propriu la funcţia de primar al unei localităţi şi acesta va pierde în favoarea unui democrat liberal, atât preşedintele filialei din localitatea respectivă cât şi membrii biroului vor fi demişi. Aplicarea acestei pedepse nu a fost încă confirmată de şefii celorlalte partide din USL. Cu toate acestea liderii social democraţilor mureşeni afirmă că în judeţul Mureş candidaţii vor fi comuni chiar şi la cea mai mică comună.
Preşedintele executiv al PC Mureş, Dinu Socotar a anunţat că în cazul în care în unele localităţi colegii de partid vor dori să aibă candidat unic la funcţia de primar, aceştia sunt obligaţi să îşi asume şi o responsabilitate. Astfel, în cazul în care candidatul propriu al conservatorilor va pierde alegerile iar pe primul lor se va situa candidatul PDL, atât preşedintele filialei din localitate cât şi membrii Biroului Local vor fi demişi.
„ Liderii locali trebuie să aibă în vedere că dacă în urma acestei decizii câştig de cauză vor avea candidaţii PDL-ului, birourile organizaţiilor PC şi din cunoştinţele noastre şi PNL şi PSD vor fi dizolvate”, a declarat Dinu Socotar, preşedinte executiv PC Mureş.
Liderii PSD Mureş şi PNL Mureş nu au confirmat aplicarea acestei reguli şi în cazul partidelor pe care le conduc însă ar fi de acord cu o astfel de măsură. Totuşi, preşedintele PSD Mureş, Alexandru Frătean a declarat că USL va avea candidaţi comuni şi liste comune în fiecare localitate a judeţului astfel încât nu se va ajunge la pedepse sau sancţiuni.
„ De principiu ca şi o discuţie pur teoretică e o abrodare la care noi subscriem în ultimă instanţă dar îi invit pe toţi colegii mei din alianţa USL să găsim împreună soluţiile încât aşa ceva să nu se întâmple”, a spus Alexandru Frătean, preşedinte PSD Mureş.
Deocamdată nu se cunosc măsurile care vor fi luate în cazul în care conservatorii vor avea un candidat propriu la funcţia de primar iar un alt candidat din afara PDL va câştiga alegerile. Dinu Socotar a mai anunţat astăzi că până la data de 1 decembrie USL Mureş va face publică lista localităţilor cu liste comune şi candidaţi comuni la funcţia de primar.
Politica/Administratie [ultimele stiri]
Butiulcă, de la CJAS la Prefectură
Purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Manuel Butiulcă, va ocupa funcţia...
Start la campania electorală!
Începând de vineri, candidaţii la fotoliul de primar, preşedinte de Consiliu Judeţean, consilieri...
Tragere la sorţi la BEJ
Conducerea Biroului Electoral Judeţean Mureş a demarat tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii...
Vor o campanie curată
Reprezentanţii filialei judeţene a PSD Mureş au cerut tuturor partidelor şi alianţelor o campanie...
Vor anularea hotărârii
Social democraţii mureşeni sunt încrezători că în cel mai scurt timp Guvernul va anula hotărârea...
Frătean şi Koos, la prefectură?!
Potrivit unor surse interne din cadrul filialei judeţene a Partidului Social Democrat actualul...
Bretfelean şi Barczi pleacă din funcţii
La prima şedinţă de la primirea votului de încredere, premierul Ponta a demis prefecţii şi...
Nu au căzut la înţelegere
Reprezentanţii filialelor judeţene ale PRM şi PSD nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte...
Candidaţi contestaţi
Înainte cu o lună de alegerile locale din 10 iunie în judeţul Mureş au fost contestate mai multe...
Guvernul, învestit
Guvernul propus de Victor Ponta a primit luni seara votul de încredere al Parlamentului României....
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Start la campania electorală! (295 vizite)
Atenţie la căpuşe! (225 vizite)
UBB, exemplu pentru UMF (217 vizite)
Tragere la sorţi la BEJ (202 vizite)
Colaborare între spitale (196 vizite)
Ultimele Comentarii
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
Eveniment, Invatamant
Eveniment
Eveniment
Eveniment
Eveniment
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Sport
Sport
Hirek
Hirek
Hirek
Sanatate
Sanatate
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Social
Eveniment, Social
Eveniment, Social, Stiri calde
Social
Social, Stiri calde
Eveniment, Invatamant, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Social, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Utile
Eveniment, Utile
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment, Stiri calde
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Nationale
Economic
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 10:30 Adevaruri biblice (R)
- 11:00 Viata satului muresean (R)
- 13:00 Jurnal esential
- 14:00 AMICAL DUMINICAL
- 18:00 ARENA SPORT (R)
- 19:00 JURNAL ESENTIAL
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 FILM
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv (Direct)
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM (Direct)
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
- 19:10 NO COMMENT
- 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
- 20:00 Stirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Carte de Vizită
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Arena Sport
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Direct)
- 18:30 Arena Sport
- 19:25 Plan apropiat
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 SANATATEA NOASTRA
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Sanatatea Noastra
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Documentar
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Documentar
- 19:25 Plan apopiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 PLAIURI MURESENE
- 21:00 ORIZONT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Sambata
- 10:30 Adevaruri biblice
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal esenţial
- 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
- 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
- 19:00 Jurnal esenţial
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
- 21:20 PLAIURI MUREŞENE
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
Ultimele stiri infoms.ro
CONSULTANTA FINANCIARA
Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...
Vand Casa Seleus,comuna Danes
Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...
VAND TRACTOARE JOHN DEERE
VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...
doresc angajare
sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara



Trimite unui prieten prin IM


Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti



