Pacienţii târgumureşeni în baze de date
Veşti bune pentru pacienţii târgumureşeni înscrişi la Spitalul Clinic de Urgenţă din Târgu-Mureş. Conducerea spitalului a depus un proiect prin care fiecare pacient va avea un istoric medical care poate fi accesat de către medic printr-un simplu click, fără ca acesta să se mai prezinte cu dosarul de ecografii, analize, bilete de trimitere sau fişe de externare.
Obiectivul general al proiectulului este creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor spitalului Clinic de Urgenţă Mureş prin implementarea unui sistem informatic integrat de e-Sănătate, care va contribui la îmbunătăţirea accesului târgumureşeniilor la servicii de sănătate de calitate, la optimizarea prelucrării şi schimbului de informaţii medicale.
„Este vorba de o informatizare a întregului spital de Urgenţă din punct de vedere a gestionării pacienţiilor, vorbim de un istoric al fiecărui pacient în parte care momentul în care fiecare pacient în parte care se prezintă la o consultaţie este mult mai eficient pentru medic să aibă undeva într-un format electronic întreg istoricul pacientului”, a declarat Lavinia Cosma, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Purtătorul de cuvânt a mai ţinut să facă precizări.
“Proiectul prevede un întreg suport în primul rând din punct de vedere IT şi pe urmă pe toată structura Spitalului de Urgenţă, vorbim de fiecare secţie îşi va desemna persoane care vor fii implicate”, a subliniat Lavinia Cosma.
De organizarea bazelor de date se va ocupa un registrator medical şi personalul din zona IT din Spitalului Clinic de Urgenţă Mureş.
Sanatate [ultimele stiri]
Colaborare între spitale
Timp de o lună de zile, Spitalul Clinic Judeţean Mureş a renunţat la contractul pe care îl avea cu...
Autonomia IBCVT naşte divergenţe
Declaraţiile premierului Victor Ponta cu privire la posibila autonomie a Institutului de Boli...
Donează sânge! Fii erou!
Zeci de studenţi medicinişti desfăşoară în această săptămână o campanie de conştientizare a...
Proiecte de prevenţie
Nici 20 % dintre cazurile de cancer de sân nu sunt despistate precoce, restul femeilor se prezintă...
Protest pentru sănătate
Voluntarii mureşeni ai Fundaţiei „Alături de Voi” şi ai Crucii Roşii au marcat Ziua Mondială de...
Pacienţii târgumureşeni în baze de date
Veşti bune pentru pacienţii târgumureşeni înscrişi la Spitalul Clinic de Urgenţă din Târgu-Mureş....
Sănătatea pe stil liberal
De mâine, Organizaţia Femeilor din cadrul PNL Mureş va începe o campanie de sănătate în judeţ....
Încă o lună de stres în farmaci
Rectificarea bugetară aprobată acum câteva zile de Guvern nu schimbă cu nimic situaţia catastrofală...
Vass Levente, viitorul Ministru al Sănătăţii?
Numele consilierului personal al ministrului demisionar Cseke Attila, medicul Vass Levente este...
Ministrul sănătăţii Cseke Attila a demisionat
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a anunţat demisia din fruntea ministerului. Motivul principal...
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Start la campania electorală! (295 vizite)
Atenţie la căpuşe! (225 vizite)
UBB, exemplu pentru UMF (217 vizite)
Tragere la sorţi la BEJ (202 vizite)
Colaborare între spitale (196 vizite)
Ultimele Comentarii
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
sac hermes has been a worldwide retailer in selling high-quality ...
Eveniment
Eveniment, Stiri calde
Eveniment
Eveniment
Eveniment, Invatamant
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Eveniment, Politica/Administratie
Sport
Sport
Sport
Sport
Sport
Hirek
Hirek
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Eveniment, Sanatate
Sanatate
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Invatamant
Eveniment, Social
Eveniment, Social
Eveniment, Social, Stiri calde
Eveniment, Social
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde
Eveniment, Stiri calde
Eveniment, Utile
Eveniment, Utile
Divertisment, Eveniment, Stiri calde
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Divertisment, Eveniment
Nationale, Politica/Administratie
Invatamant, Nationale
Nationale
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Eveniment
Economic, Stiri calde
Economic, Eveniment, Stiri calde
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 10:30 Adevaruri biblice (R)
- 11:00 Viata satului muresean (R)
- 13:00 Jurnal esential
- 14:00 AMICAL DUMINICAL
- 18:00 ARENA SPORT (R)
- 19:00 JURNAL ESENTIAL
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 FILM
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
-
Luni
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv (Direct)
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM (Direct)
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Plaiuri Mureşene (Reluare)
- 19:10 NO COMMENT
- 19:25 Plan Apropiat (Reluare)
- 20:00 Stirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Carte de Vizită
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Marti
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Carte de Vizită (Reluare)
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Arena Sport
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Miercuri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Sportelet (Reluare)
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat (Direct)
- 18:30 Arena Sport
- 19:25 Plan apropiat
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 SANATATEA NOASTRA
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 22:00 TELENEWS
-
Joi
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Știrile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Sanatatea Noastra
- 19:25 Plan apropiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:25 SPORT, METEO
- 20:30 Documentar
- 21:20 NO COMMENT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Vineri
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 Hírek
- 17:00 Objektiv
- 17:30 Ştirile TTM
- 17:55 Plan apropiat
- 18:30 Documentar
- 19:25 Plan apopiat (Reluare)
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 PLAIURI MURESENE
- 21:00 ORIZONT
- 21:30 ŞTIRILE TTM
- 21:50 SPORT, METEO
- 22:00 TELENEWS
-
Sambata
- 10:30 Adevaruri biblice
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Jurnal esenţial
- 14:00 AMICAL DUMINICAL (R)
- 18:00 SĂNĂTATEA NOASTRĂ (R)
- 19:00 Jurnal esenţial
- 20:00 ORIZONT
- 20:30 CARTE DE VIZITĂ (R)
- 21:20 PLAIURI MUREŞENE
- 22:00 TELENEWS
- 9:57 AZI LA TTM
Ultimele stiri infoms.ro
CONSULTANTA FINANCIARA
Consultanta financiara: finantari europene, credite, carduri de credit. Contact: 0721239255,...
Vand Casa Seleus,comuna Danes
Vand casa sat Seleus,com.Danes,jud.Mures,la 13 km de Sighisoara.Compusa din 5...
VAND TRACTOARE JOHN DEERE
VAND TRACTOARE: JOHN DEERE 75 CP PUTINE ORE de functionare.. 7000 euro same centauro 50 cp 2900...
doresc angajare
sofer cat.b.c.e.caut de lucru an tara



Trimite unui prieten prin IM


Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti



