Obiectiv îndeplinit

de TTM

03 iunie 2014 11:09 Categoria: Sport

ASA Tîrgu-Mureş a promovat în Liga 1 după o victorie clară împotriva Gloria Bistriţa, scor 5-0. Alături de echipa târgumureşeană ajunge în Liga I şi CS U Craiova.

În prima repriză scorul a fost alb, 0-0, însă ocaziile nu au lipsit. Promovarea a fost realizată matematic în repriza secundă. În 21 de minute, elevii antrenaţi de Adrian Falub au înscris de patru ori. Voiculeţ în minutul 48, cu un şut plasat, de la marginea careului. Amauri, 4 minute mai târziu, înscrie pentru 2-0. 3-0 se face după alte 5 minute, la finalizare Bumba pentru ca Ndoye, în minutul 66, să reia cu capul în poartă pentru 4-0.  Ultimul gol al meciului a venit în minutul 80. Szilagyi marchează şi partida se încheie cu un sec 5-0. Obiectiv îndeplinit. ASA va juca în noul sezon competiţional în Liga I.

“ La pauză aveam pulsul 200. Era al treilea meci consecutiv în care ratam o mulţime de ocazii. Până la urmă a ieşit bine, iar acum merităm să ne bucurăm. Am dovedit calitate   şi am meritat victoria. O performanţă importantă, dacă stăm să ne gândim de unde am pornit, acel meci cu Mioveniul care era decisiv pentru calificarea în play-off. Ne-am îndeplinit un obiectiv şi am promovat. Cred eu că am fost cea mai bună echipă din această serie”, a afirmat Adrian Falub, antrenor ASA Tîrgu-Mureş.

“ Am jucat cu o echipă cu jucători ce au jucat mai puţin, jucători tineri, am avut o medie de 20 de ani. Tinereţea lor s-a văzut pe tabela de marcaj”, a spus Cristian Coroian, antrenor Gloria Bistriţa.

ASA a evoluat în următorul unsprezece: Stăncioiu - Hanca, Vîrtic, Bejan, Sepsi – Voiculeţ(83-Ologu), Ndoye, Hora - Amauri, Verdeş (67-Alex. Dan), Bumba (72-Szilagyi). În urma victoriei, ASA e din nou pe primul loc al play-off-ului, cu 34 de puncte. În ultima etapă, roş-albaştrii vor juca în deplasare cu FC Olt Slatina.

Numar de vizite: 1509
Trimite articolul pe e-mail
Trimite articolul pe unul din site-urile de mai jos

Bookmark and Share
Spune-ti parerea:

camp obligatoriu

camp obligatoriu

camp optional

If you can't read the word, click here.
CAPTCHA image for SPAM prevention


Noteaza acest articol:
 
Numar de voturi: 0 Media voturilor: 0
   

Sport [ultimele stiri]

Campioni la Aquatlon

22 iulie 2014   | Categoria: Sport

Peste 100 de sportivi şi-au disputat la sfârşitul săptămânii trecute titlurile de campioni la...

Întăriri pentru campionat

22 iulie 2014   | Categoria: Sport

Ianis Zicu, fostul jucător al Petrolului va juca sub comanda lui Adrian Falub în noul sezon...

Înfrângeri pe linie în amicale

01 iulie 2014   | Categoria: Sport

ASA Târgu Mureş a pierdut primele amicale în vederea pregătirii noului sezon competiţional, 0-4 cu...

CS Olimpic, vicecampioană la junioare V

01 iulie 2014   | Categoria: Sport

Junioarele 5 de la Clubul Sportiv Olimpic au cucerit duminica trecută medaliile de argint la...

Peciukas rămâne tigru

25 iunie 2014   | Categoria: Sport

Vaidotas Peciukas va juca şi în sezonul 2014-2015 pentru BC Mureş. Conducerea clubului a anunţat că...

Au câştigat cupa

18 iunie 2014   | Categoria: Sport

City'us nu a terminat sezonul fără a adăuga în vitrină măcar un trofeu. Echipa târgumureşeană a...

Cityus, vicecampioană naţională

16 iunie 2014   | Categoria: Sport

Cityus a ratat cucerirea, din nou, a titlului de campioană naţională. Fotbaliştii antrenaţi de...

Cinci jucători noi la BC Mureş

13 iunie 2014   | Categoria: Sport

Deşi pentru BC Mureş sezonul s-a terminat de numai o săptămână, clubul târgumureşean deja a început...

Cityus egalată în finală

11 iunie 2014   | Categoria: Sport

City’Us Tîrgu-Mureş a pierdut cea de-a doua confruntare în cadrul finalei Campionatului Naţional de...

Final de sezon pentru Tigri

10 iunie 2014   | Categoria: Sport

Componenţii medaliatei cu bronz a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, BC Mureş, au avut parte de o...

Stiri Calde

Cele mai vizitate

Cele mai votate

Ultimele Comentarii

Sumarul Stirilor tvmures.ro - Abonează-te la RSS

Eveniment, Sanatate

Eveniment, Sanatate, Stiri calde

Invatamant, Sanatate

Eveniment, Sanatate, Social

Eveniment, Sanatate

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Invatamant, Politica/Administratie

Eveniment, Invatamant

Eveniment, Social

Eveniment, Social

Eveniment, Invatamant, Politica/Administratie, Social

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Sanatate, Stiri calde

Eveniment, Politica/Administratie, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Eveniment, Stiri calde

Horoscopul Zilei


Berbec Taur
Gemeni Rac
Leu Fecioară
Balanţă Scorpion
Săgetător Capricorn
Vărsător Peşti
Trimite stire

Urmărește-ne

Tvmures pe Twitter Tvmures pe Facebook Tvmures pe Youtube

Reclama ta aici

radio folclor
teatru 74

PUBLICITATE

 

 

Parteneri Media

design si implementare Reea, construit pe Typo3