POPICE: Juniorii Koracell Electromureş, în finala Campionatului Naţional pe echipe
Calificarea a venit ca urmare a rezultatelor bune obţinute sâmbătă în cadrul turneului al doilea al returului campionatului.
Sâmbătă dimineaţa, Arena Electromureş a găzduit turneul cinci al Campionatului Naţional pe echipe juniori, (penultimul), seria a II-a. Un campionat la care au participat pe lângă formaţia mureşană alte două echipe, C.F.R. Cluj I.S. Câmpia Turzii şi Unio Satu Mare.
În urma competiţiei din Tîrgu Mureş s-au remarcat sportivii Kozma Lehel cu 535 de popice doborâte şi Nagy Ors cu 521 de popice doborâte. De la echipa CFR Cluj-Napoca, Bogdan Dudaş a dobârât cele mai multe popice, 560, iar de la echipa sătmăreană Unio, Florin Enan a doborât 543 de popice. Astfel formaţia mureşeană Koracell Electromureş s-a clasat pe primul loc, cu cu 2945 popice doborate. Pe locul secund pe echipe s-a clasat formaţia Unio Satu Mare cu 2.931 popice doborate iar locul III le-a revenit juniorilor şi cadeţilor de la C.F.R. Cluj I.S. Câmpia Turzii cu 2.729 popice doborate.
Finala se va desfăşura pe data de 10 februarie, dar locul competiţiei urmează a fi stabilit de către reprezentanţii Federaţiei Române de Popice.
Sport [ultimele stiri]
City’us va întâlni pe ACS Odorheiul Secuiesc în sferturile de finală ale Cupei României
Conform tragerii la sorţi, partida se va disputa în Sala Sporturilor din Odorheiul Secuiesc,...
Fotbaliştii de la City’us, învinşi categoric la Chiajna
City’us Tîrgu-Mureş a pierdut ieri seară la Chiajna, partida din etapa a XIX-a a Ligii 1 la futsal,...
Victorie categorică a tigrilor în deplasarea de la Craiova
Echipa de baschet, BC Mureş urcă temporar pe locul 7 din clasament, după ce în ultima etapă a...
FCM a pierdut prima poziţie a clasamentului după remiza de la Otopeni
FC Municipal Tirgu-Mures a remizat diminica, scor 0-0, in deplasare, cu CS Otopeni, intr-un meci...
VIDEO: Fanii baschetului mureşean, la vânătoare de tigrii
Fani de toate vârstele s-au adunat, ieri, în Sala Polivalentă din Târgu Mureş pentru o întâlnire cu...
FC Municipal trebuie să învingă, duminică, în deplasarea de la Otopeni
FC Municipal Tirgu-Mures va juca duminica, 7 martie, de la ora 11, in deplasare, cu CS Otopeni,...
Contestaţia BC Mureş, trasă pe linie moartă de Federaţia Română de Baschet
Clubul BC Mureş aşteaptă în continuare rezultatul contestaţiei depuse la Comisia Federală....
FUTSAL: Debut cu victorie în Cupă pentru City’us
City’us Tîrgu-Mureş a debutat cu dreptul în noua ediţie a Cupei României la futsal. Deţinătoarea...
Liga de lupte libere pentru cadeţi debutează la Tg Mureş
Prima etapa a Campionatului National pe Echipe la lupte libere "Liga Cadeti" va avea loc pe 6...
UPDATE: FCM Târgu Mureş - FC Argeş, scor 0-2 (GALERIE FOTO)
FCM a început returul ligii secunde la fotbal cu stîngul. Mureşenii au fost învinşi astăzi pe teren...
Stiri Calde
Cele mai vizitate
Râul Mureş între proiecte ECO şi primul concurs amator de rafting, caiac şi canoe (79 vizite)
Radarele noi au ajuns şi la Tîrgu Mureş (76 vizite)
Admiterea la UMF Târgu Mureş, stabilită pentru 21 iulie (58 vizite)
Rectorii universităţilor de medicină se opun descentralizării rezidenţiatului în 2010 (55 vizite)
Fotbaliştii de la City’us, învinşi categoric la Chiajna (52 vizite)
Ultimele Comentarii
Ee.... Domnul Ministru al Sanatatii incepe sa fie surprins.... Abia acum? In activitatea domniei sale ...
D-na Stef sustine ca, taxele aplicate pentru ocuparea terenului public pentru firmele locale din Reghin ...
Sponsorul, in urma sponsorizarii nu poate beneficia de favoruri in ceace priveste, drept de participare ...
Eveniment
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Politica/Administratie
Invatamant
Stiri calde
Utile
Divertisment
Divertisment
Divertisment
Nationale
Nationale
Economic
Economic
Economic
Horoscopul Zilei
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
Leu |
Fecioară |
Balanţă |
Scorpion |
Săgetător |
Capricorn |
Vărsător |
Peşti |
Programul TTM
-
Duminica
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Verde-n față
- 12:00 Confesional
- 13:00 Știrile TTM
- 13:25 No comment
- 13:30 Boutique (reluare)
- 14:00 Viața satului mureșean (reluare)
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportelet
- 17:00 Vocile cetății
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Orizont (reluare)
- 19:00 Știrile TTM
- 19:30 Plaiuri mureșene (Reluare)
- 20:00 Teo show
- 22:00 Ştirile TTM
- 23:01 Telenews
-
Luni
- 07:30 Știrile TTM
- 08:00 Jukebox (Reluare)
- 09:00 Stirile TTM (Reluare)
- 09:20 Plan apropiat (Reluare)
- 10:00 Telenews
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 No comment
- 17:00 Ştirile TTM
- 17:20 Plan apropiat
- 17:50 No Comment
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Jukebox
- 19:30 Autoshow
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Verde-n față
- 21:30 Religie Contra Creștinism
- 22:30 Ştirile TTM
- 23:01 Telenews
-
Marti
- 07:30 Știrile TTM
- 08:00 Jukebox (Reluare)
- 09:00 Știrile TTM (Reluare)
- 09:20 Plan apropiat (Reluare)
- 10:00 Telenews
- 16:00 Hírek
- 16:15 Sportélet
- 17:00 Știrile TTM
- 17:20 Plan apropiat
- 17:50 No comment
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Jukebox
- 19:30 Orizont
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Film artistic: Surprins
- 22:30 Ştirile TTM
- 23:01 Telenews
-
Miercuri
- 07:30 Știrile TTM
- 08:00 Jukebox (Reluare)
- 09:00 Știrile TTM (Reluare)
- 09:20 Plan apropiat (Reluare)
- 10:00 Telenews
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 No comment
- 17:00 Ştirile TTM
- 17:20 Plan apropiat
- 17:50 No comment
- 18:00 Știrile TTM
- 18:30 Jukebox
- 19:30 Boutique
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Sănătatea noastră
- 21:30 Autoshow
- 22:00 Orizont (Reluare)
- 22:30 Ştirile TTM
- 23:01 Telenews
-
Joi
- 07:30 Știrile TTM
- 08:00 Jukebox (Reluare)
- 09:00 Știrile TTM (Reluare)
- 09:20 Plan apropiat (Reluare)
- 10:00 Telenews
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 No comment
- 17:00 Știrile TTM
- 17:20 Plan apropiat
- 17:50 No comment
- 18:00 Știrile TTM
- 18:30 Jukebox
- 19:30 Info arte
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Film artistic: Cristofor Columb
- 22:30 Ştirile TTM
- 23:01 Telenews
-
Vineri
- 07:30 Știrile TTM
- 08:00 Jukebox (Reluare)
- 09:00 Știrile TTM (Reluare)
- 09:20 Plan apropiat (Reluare)
- 10:00 Telenews
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 No comment
- 17:00 Ştirile TTM
- 17:20 Plan apropiat
- 17:50 No Comment
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Jukebox
- 19:30 Plaiuri mureșene
- 20:00 Ştirile TTM
- 20:30 Corazone
- 22:00 Boutique (Reluare)
- 22:30 Știrile TTM
- 23:01 Telenews
-
Sambata
- 09:30 Desene animate
- 10:00 Clubul pantalonilor scurţi
- 11:00 Viaţa satului mureşean
- 13:00 Știrile TTM
- 13:25 No comment
- 13:30 Vocile cetății
- 14:30 Corazone (Reluare)
- 16:00 Hírek
- 16:15 Objektiv
- 16:50 No comment
- 17:00 Sănătatea noastră
- 18:00 Ştirile TTM
- 18:30 Autoshow
- 19:00 Ştirile TTM
- 19:30 Info arte
- 20:00 Teo Show
- 22:00 Ştirile TTM
- 23:01 Telenews



Trimite unui prieten prin IM



Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanţă
Scorpion
Săgetător
Capricorn
Vărsător
Peşti












Pagina 1 din 1 1
08 Feb 2010
LOREDANA omul mai greseste dar nu chiar asa cum a aparut in articol te rog corecteaza.
Pagina 1 din 1 1